Cine transmite la TV Universitatea Craiova – AEK Atena, duelul din turul 3 preliminar al Europa League

Iuliana Spirache   
in Europa League
04/08/2019, 10:18
Cine transmite la TV Universitatea Craiova – AEK Atena, duelul din turul 3 preliminar al Europa League
Bucuria jucătorilor lui Corneliu Papură după calificarea în turul 3 din Europa League. Cine transmite la TV Universitatea Craiova - AEK Atena. Sursă foto: sportpictures.eu

Universitatea Craiova se va duela cu AEK Atena în turul 3 preliminar al Europa League, iar manșa tru va avea loc joi, 8 august, de la ora 19.50, pe stadionul “Ion Oblemenco” din Bănie. Toate fazele importante ale partidei pe care oltenii o vor juca cu AEK vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK. Mai mult, duelul dintre cele două formații se poate vedea și la TV.

S-a aflat cine transmite la TV Universitatea Craiova – AEK Atena

Partida dintre Universitatea Craiova și AEK Atena va fi transmisă la TV de Look Plus și Digi Sport 1. Cele două televiziuni au luat decizia de a cumpăra drepturile TV pentru dubla din turul 3 preliminar al Europa League după ce nu mai puțin de 850.000 de oameni au urmărit returul dintre Universitatea Craiova și Honved, din turul 2 preliminar al Europa League, decis la loviturile de la 11 metri, scor 3-1. Nu mai puțin de 575.000 de spectatori au văzut meciul pe Digi Sport 1, iar 273.000 pe Look Plus.

Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar al Europa League după ce a trecut în turul 1 de Sabail, scor general 6-4, iar apoi a eliminat-o pe Honved Budapesta din turul 2. Cele două meciuri jucate cu formația din Ungaria s-au terminat la egalitate, scor 0-0, dar calificare a fost decisă la penalty-uri, scor 3-1 pentru olteni după un meci plin de incidente.

Florin Tănase este felicitat de Ionuț Vînă pentru un gol înscris în meciul FCSB - Alashkert. Sursă foto: sportpictures.eu
Florin Tănase este felicitat de Ionuț Vînă pentru un gol înscris în meciul FCSB – Alashkert. Sursă foto: sportpictures.eu

FCSB – Mlada Boleslav se vede la PRO TV

De partea cealaltă, dubla dintre FCSB și Mlada Boleslav din turul 3 preliminar al Europa League se poate vedea LIVE VIDEO pe FANATIK și este transmisă de PRO TV, post care a mai difuzat și meciurile din tururile precedente din Europa League, cu Milsami Orhei și Alashkert. Dacă vicecampioana României tece de Mlada Boleslav, atunci formația finanțată de Gigi Becali va avea o misiune dificilă în play-off.

CFR Cluj va juca și ea în cupele europene, dar în turul 3 preliminar al Champions League. Campioana României se va duela cu Celtic Glasgow pentru un loc în play-off, miercuri, de la ora 21.00. Momentan, partida este netelevizată, dar Look Plus și Digi Sport TV negociază pentru a transmite dubla formației pregătite de Dan Petrescu., Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles