Dinamo – FCSB este capul de afiș din etapa cu numărul 13 din Superliga României. Kyros Vassaras a delegat în premieră un arbitru pentru „eternul derby”, lucru ce a dus la diverse reacții în spațiul public.
Marian Barbu (36 ani), așa cum a anunțat și GSP, este persoana responsabilă de la mijlocul terenul în duelul dintre Dinamo și FCSB. „Eternul derby” va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul „Arena Națională” din București.
Stadionul, deschis în 2011, va fi locul celui de-al 28-lea meci între cele două echipe în toate competițiile. Cea mai mare asistență a fost înregistrată pe 17 mai 2012, când 49.759 de spectatori au fost prezenți la meciul FCSB – Dinamo, care s-a încheiat cu 3-2.
Marian Barbu a fost „alesul” Comisiei Centrale a Arbitrilor, a cărui conducător este Kyros Vassaras. „Cavalerul fluierului” se va afla pentru prima oară în poziția de a fi la centru într-un derby dintre cele două formații. Purtător de ecuson FIFA, Barbu este unul dintre cei mai bine văzuți arbitrii din „noua generație”.
Până în prezent, Marian Barbu a oficiat 98 de meciuri în Superligă. Debutul său a avut loc pe 15 mai 2014, în confruntarea Pandurii – Corona Brașov, care s-a încheiat cu 5-0. Astfel, după mai bine de 10 ani de la primul meci, arbitrul a fost delegat la o partidă de maxim interes din prima scenă fotbalistică din România.
Cătălin Cîrjan este unul dintre jucătorii care s-au remarcat în acest sezon. Mijlocașul ofensiv s-a integrat rapid în echipa „câinilor” și, cu o săptămână înainte de „Derby-ul de România”, a început un duel al declarațiilor, afirmând că echipa lui Kopic joacă cel mai atractiv fotbal din România.
„Eu vreau să arăt pe teren, nu vreau să vorbesc mult în afara terenului. Vreau să dau tot ce e mai bun și să îmi ajut echipa. Dacă o voi face bine, sunt sigur că voi fi convocat la echipa națională.
Mă simt bine din punct de vedere fizic, marți voi începe antrenamentele și mă voi pregăti pentru derby. Este foarte important că revin foarte mulți jucători din cei care au fost accidentați, dar cred că am arătat în ultimele săptămâni, chiar dacă nu am fost toți, că am făcut meciuri foarte bune.
Mergeam inclusiv pe stadionul din Ștefan cel Mare. Am amintiri foarte frumoase, este ceva extraordinar să joci un derby, abia aștept să trăiesc asta pe pielea mea! Nu ne gândim foarte mult la adversar, ne gândim mai mult la noi”, a declarat Cătălin Cîrjan pentru FANATIK.