News

Cine va moșteni averea celebrului Guru din Apuseni. Anchetă după moartea lui Adi de la Brad

Moartea lui Ardelean Fărcaș, liderul spiritual al comunității ”Copiii Soarelui” de la Brad, i-a șocat pe adepții acestuia și a lăsat loc unei viitoare dispute legate de moștenire.
09.07.2022 | 13:31
Cine va mosteni averea celebrului Guru din Apuseni Ancheta dupa moartea lui Adi de la Brad
Adi de la Brad a murit miercuri din cauza unei hemoragii interne / Captură foto: Antena 3
ADVERTISEMENT

Adi de la Brad ar fi avut o avere uriașă, susțin apropiații, iar acum discuția se pune despre cum va fi împărțită această avere. Situația nu va fi una ușoară, în condițiile în care Guru din Apuseni avea mulți copii cu diferite femei, pe care i-a recunoscut legal. Toți aceștia urmează să primească o parte din avere, în momentul în care se va deschide succesiunea.

Adi de la Brad avea o avere impresionantă

Nu se cunoaște, însă, cât de mare este averea lui Fărcaș, în condițiile în care sute de oameni din toată lumea veneau anual la cursurile lui de meditații și îi plăteau acestuia o taxă.

ADVERTISEMENT

Conform unor informații obținute de reporterii Antena 3, Adi de la Brad deținea 50 de hectare de teren în Apuseni, precum și mai multe conturi bancare la care nimeni nu mai are acces.

Ardelean Fărcaș era căsătorit și avea copii cu soția lui, însă mai avea urmași cu alte cel puțin 4 femei din comunitatea ”Copiii Soarelui”. Avocatul acestuia a dezvăluit că toți copiii fuseseră trecuți în acte pe numele lui.

ADVERTISEMENT

Nimeni nu știe câți copii avea Guru din Apuseni

”El chiar își iubea copiii și ținea morțiș să fie trecut în certificatul de naștere pentru a contribui la bunăstarea lor”, a spus Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Fărcaș, pentru FANATIK.

Pe de altă parte, Guru din Apuseni declarase la Antena 3, în urmă cu câteva săptămâni, că are ”în jur de 7-8 copii”, în România, explicând că nu știe cu exactitate numărul lor. De asemenea, el ar avea peste 1.000 de urmași în toată lumea, după ce a donat spermă.

ADVERTISEMENT

Momentan, familia, prietenii și cei 70 de adepți ai lui Fărcaș nu și-au revenit complet din șocul veștii despre moartea fulgerătoare a acestuia. Adi de la Brad suferea de mai multe boli cronice și făcuse diabet pe fond de stres, după ce autoritățile l-au pus sub acuzare pentru viol și hărțuire sexuală.

Avocatul lui Adi de la Brad crede că ancheta i-a grăbit sfârșitul

Aurel Moldovan spune că ancheta i-a agravat starea de sănătate și că, săptămâna trecută, a fost dus cu forța la o percheziție informatică, la Alba Iulia, deși le spusese polițiștilor că se simte foarte rău.

ADVERTISEMENT

”Cei de la poliție au considerat că nu trebuie să mă aștepte și pe mine, să particip la percheziția informatică, eu fiind în concediu săptămâna trecută. Au venit și l-au luat de acasă, el spunând că nu se simte bine. L-au dus la Alba Iulia să facă percheziție informatică în condițiile în care el nu putea să stea pe scaun. Tot stresul ăsta a accentuat starea în care se afla”, a mai declarat avocatul lui Ardelean Fărcaș pentru FANATIK.

Autoritățile vor încerca să afle cu exactitate cauza morții lui Ardelean Fărcaș, în cadrul unei autopsii obligatorii, ținând cont că bărbatul era subiectul unei anchete penale.

ADVERTISEMENT
Tags: