News

Cine va putea călători cu avionul fără restricții. Anunț important al Organizației Internaționale a Aviației Civile

24.02.2021 | 21:59
Cine va putea calatori cu avionul fara restrictii Anunt important al Organizatiei Internationale a Aviatiei Civile
ADVERTISEMENT

Cătălin Radu, directorul Organizației Internaționale de Aviație Civilă, a făcut miercuri la Antena 3 un anunț important despre ce categorii de persoane vor putea să călătorească în viitorul apropiat fără restricții și ce condiți trebuie să îndeplinească.

Încă din luna mai a anului trecut, companiile aeriene au solicitat guvernelor sprijin financiar, pandemia de coronavirus scăzându-le drastic veniturile.

ADVERTISEMENT

În contextul discuțiilor tot mai ample despre posibilitatea introducerii unui pașaport electronic care să le permită cetățenilor din Uniunea Europeană să călătorească fără restricții, se pare că vor exista mai multe aplicații mobile care să centralizeze datele.

Cum vor călători oamenii cu avionul fără restricții. Anunț important al Organizației Internaționale de Aviație Civilă

“Sunt testări și faze pilot cu Singapore Airlines, cu Australia, cu Rwanda, cu Panama, este deja un sistem funcțional pe aceste trasee, ei preconizează de la sfârșitul lui martie o intrare a tuturor membrilor din IATA (International Air Transport Association).

ADVERTISEMENT

În general, IATA promovează utilizarea aplicațiilor mobile, este evident că nu toate țările vor accepta asta și se va veni și cu o variantă pe hârtie, dar în ziua de astăzi în aeroporturi există genul acesta de tehnologie care să permită verificarea documentelor.

Baza juridică este ceea ce impune țara de destinație,  de exemplu, România obligă toți pasagerii aeronavelor să aibă un test PCR negativ.

ADVERTISEMENT

Statele impun, de aceea există aplicații customizate pentru fiecare țară, practic se încearcă aducerea în aceeași aplicație a informațiilor despre un test valid sau vaccin.

Încercăm să facilităm bilateral construirea de relații între state care, fiind la același nivel de risc, să poată testa eliminarea restricțiilor, este o perioadă extrem de neagră pentru aviație. Noi lucrăm cu OMS, dar nu înseamnă o implementare uniformă la nivel global a implementării.

ADVERTISEMENT

Avem situații când anumite guverne au măsuri foarte restrictive care spun că aviația aduce virusul la noi în țară și nu vrem să auzim despre asta.

Majoritatea aplicațiilor existente au posibilitatea de a înregistra toate centrele de testare dintr-o anumită regiune, iar acel centru să trimită direct date pentru acea persoană pentru a dovedi că persoana a fost testată sau vaccinată.

Vorbim de o dovadă securizată că respectiva persoana se poate îmbarca într-un anumit avion”, a declarat Cătălin Radu la Antena 3.

ADVERTISEMENT