Cinicul Andrei Dicu se pune în pielea lui Gigi Becali:„ Zarurile s-au aruncat, iată-mă și spânzurat!”

Ca la noi, la nimeni… Dar e bine că Dumnezeu are simțul umorului, pentru că altfel nu ne-am considera, noi, românii, doar bătuți de soartă ci și de sorți. Deși n-avem, vorba unui cântec de alpinist, „plapumă să ne acoperim copiii”, ținem cu dinții de marote și de sintagme făloase, precum ar fi „Eternul derby”.

(P) Cota BETANO pentru FCSB – Chindia Târgoviște: 5,45 este cota pentru „X”. Vezi aici toate cotele!

Cuvântul „derby” presupune un scrâșnet între două roci tari, pe cale de a naște foc în suflet și-n simțiri, nu o scâlcială democratică între două zuze, adică Dinamo și FCSB, care-și dispută condiția de Mița Baston a campionatului de fotbal. „Dacă pierdem cu Dinamo, mă spânzur la centrul terenului”, declarase focosul Gigi Becali, înainte ca băieții lui Dusan Uhrin Jr. să-i zvârle cu „vitrion” în emfază, ca-n scrierile lui Nenea Iancu.

Cinicul Andrei Dicu se pune în pielea lui Gigi Becali:„ Zarurile s-au aruncat, iată-mă și spânzurat!”

Doamna Mița, personaj caragealian „en vogue”, este nurlia consoartă a lui Mandache. Fizicalmente, „e încântătoare… tinerețe, grație, vioiciune și un șic… un șic!”. Numai că, narațiunea ulterioară demonstrează că fermecătoarea noastră Mița reprezintă un caz patologic în materie de nimfomanie. Sau dacă vreți, de îndrăgosteală infailibilă. Cam așa se petrec lucrurile și cu unii giganți ai balonului pătrat, care se cred soarele rotund al istoriei de altădată.

FCSB este o echipă pierdută pe drum, iar Dinamo „se caută”, dar o face de atâta amar de vreme, încât și-a șters urmele de una singură. Ciudată blândețe, tristă lene… Cu toate hibele istorice și isterice, Dinamo a înghesuit-o atât de mult pe Mița Bibicului, încât, dincolo de declarațiile sforăitoare ale acestuia din urmă, nici aerul n-a mai rămas de „Fecesebecaliuța” (vorba lui Mister), care se tânguie ca baba surdă, în fața oglinzii unei epoci durăite. Am văzut și am simțit un „2-1” „mai” categoric decât oricare „2-1” pe care l-am trăit până acum. Spre disperarea lui Gigi, regizorul remake-ului „Pădurea spânzuraților”, dar nu cu Rebengiuc în rol principal, ci cu o armată de rebegiți în gazon, FCSB a cunoscut o relaxare fatală, vecină cu râsul curcilor. Războinicii apoteoticului Gigi au ars boem, de s-au făcut scrum de leandri… Ce peisaj dizolvant, ce alchimie logică, demnă de un început de roman, hărăzit pentru statornicirea bătrânilor infantili…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Nenea Iancu și-a lui Mița, au clonat Fecesebița

Comicul „piesei de teatru” care s-a jucat pe „Arena Națională” a fost amplificat, apriori, de articolul colegilor Diana Flintoacă și Adrian Baciu, care ne anunțau, cu umor, că „înaintea derby-ului, Ionuț Negoiță s-a răzgândit și le-a virat salariile pe luna decembrie, jucătorilor de la Dinamo”. Păi, chiar așa… Derby pe burta goală, monșer?… Banul e ca talentul, îl ai sau nu-l ai. Dar ce te faci cu oropseala? Pentru că echipa lui Bogdan Argeș Vintilă pornea ca favorită, iar asta reprezintă o sabie înșelătoare, în biblioteca tăișurilor lui Gigi Becali. Până și Dănuț Lupu recunoștea că n-a mai văzut, în ultimii 20 de ani, o asemenea diferență de valoare și de formă între cele două combatante.

Înșelătoare sau nu, calculele creponate ale hazardului pronosticau o defilare a crampoanelor „războinicilor” becaliști, în dauna etern-răsfomiștilor negoițiști. Totuși, ca de atâtea ori, ironia lui Dumnezeu ne-a scos pe toți din vulgaritate. Cu toate astea, Mița Baston, creația altui zgârcit epocal, nenea Iancu Caragiale, s-a lăsat virtuoasă și victorioasă, pe socoteala Bibicului becalist. „Mangafaua, eu sunt mangafaua!!!…” ar țipa patronul FCSB-ist, cu nasul mai roșmac decât al lui Grigore Vasiliu Birlic, în piesa atât de bine ecranizată de Sică Alexandrescu…

Pe scurt, FCSB a jucat sub stemă (dacă ar avea vreuna…), în timp ce Dinamo și-a adus aminte cine este și ce treabă are cu fotbalul. Nu a fost un meci FCSB (sau Steaua) – Dinamo, ci un meci Dinamo – Dinamo, în care Dinamo cel de pe teren propriu (oficial vorbind) și-a amintit să-și amintească de propria casă. De propria familie și de propriul spirit… Precum Mița, care la finalul piesei de teatru, dă dovadă de o moralitate promițătoare, pour les connaisseurs…

Când Legendele se înșeală sau Sfântul Andrei Păcătosul

Curat murdar, cu doar câteva ore înaintea meciului, un tip important și cu creier în loc de chipiu, din anturajul lui Dinamo („persoană importantă, nu spui cine…” ), îmi mărturisea că nu trăiește nicio umbră de iluzie, apropo de vreo eventuală victorie a elevilor lui Uhrin. Situația era, totuși, discutabilă… Oare Man s-ar descurca în poziția de atacant central, oare Sin – nefolosit de 19 etape – va deveni „călcâiul lui Ahile” din tabăra alb-roșiilor?…

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Cenaclistica prezumțiilor a născut, însă, tarabe păcătoase. Andrei Sin (n.r „Păcat”, în limba engleză) s-a spălat de premoniții și a marcat un gol cumplit de frumos. Intrat, la începutul sezonului, în colimatorul „ultrașilor”, Andrei s-a văzut născut cu puțin înainte de a se naște. De aceea, s-a văzut născându-se… „Sfântul Andrei Păcătosul” a trăit, poate, în această seară, măreția lui, ca fotbalist. Probabil, va mai avea meciuri mari. Probabil, va mai înscrie. Dar, niciodată, nu va mai trăi dezlăcătușenia unei asemenea lovituri, într-un derby cu „Steaua”, pentru că, dincolo de inițiale și de dogme, tot… Stelei și nu FCSB-ului i-a dat un gol isteric de istoric….

Feșnic s-a asfințit preț de o eclipsă. Sau de o elipsă

Este de-a dreptul vulgar să-l delegi pe Horațiu Feșnic, om (după unii autori) cu multe gafe la activ, la un asemenea joc! Sfeșnicul din noaptea minții a avut nevoie de „numai” 6-7 minute ca să-l elimine pe Cristea, la lovitura aproape LETALĂ asupra lui Perovic. Nu-ți trebuie „VAR”, pentru a avea bun simț. Nu-ți trebuie fluier, pentru a fi… mierla gazonului și nici n-ar fi cazul. Dar îți trebuie creier, educație și ipolipsă, ca să nu devii apocalipsă…

Ion Crăciunescu are dreptate. N-a spus-o cu aceste cuvinte, dar a devoalat-o, voalat… Noi nu avem arbitri, ci milițieni! Niște rapanduli masculini, plini de ifose, precum un Gargantua demn de pantagruelicele ospețe, învățați cu mișmanul și cu sacadeaua, cu pupatul condurului și cu zdrobitul semenilor. Sunt voievozii strâmbi ai unui timp sclerozat, care fabrică ierarhii sudalmice. O rușine, între atâtea rușini naționale. Da, are dreptate, iubita mea, care votează împreună cu motanul, observându-mi greața:„ Așa, și nu te-ai obișnuit?…”

E drept, am mai văzut un penalty. Filip l-a cerut, practic, în căsătorie pe Planic, strângându-l în brațe atât de tandru încât până și Feșnic s-a dezasfințit, la finalul unei reprize care a durat mai mult decât serialul „Dallas”. Întrebarea este dacă… „centralul” s-o fi dezmeticit abia după ezitarea din „cazul Perovic” sau dacă merită, totuși, să-i acordăm atâta atenție, în loc să ne întoarcem la victoria băieților lui Uhrin…

Pomul vieții. Ștrengui-m-aș și n-am cui!

„Derby de România” este un fel de „Pomul vieții”. Cine m-o fi pus să-l scarpin pe coajă, când singuratic veneam acasă…. Flerul, misiunea de serviciu, clima răcoroasă care m-a deprins cu meciurile și nu cu serenadele nocturne… Cine știe… Cert este că am fost martorul voit al unei pagini de viață, în care Caragiale l-a bătut pe Becali și în acest timp, Sin și colegii lui au căzut precum ștreangul peste previziunile previzibile.

N-a fost un meci frumos, ba din contră. Trist și cu întreruperi. Cu grobianismele peluziste, de care nu mai scăpăm. Nu în 10 minute de pauză ne salvăm de acest flagel și nici măcar în 10 minute de moarte. Am avut, totuși, parte de un joc flagelat de trăiri, de mâhniri și de frustrări. Un circ al vieții. O comedie solidă și sobră, la capătul căreia n-a câștigat nici FCSB, nici Dinamo, ci Universitatea Craiova și CFR Cluj, care au râs cu poftă, căscându-și avansul și rictusul față de echipa ventilatului Vintilă… O comedie care i-a păcălit până și pe cei mai acerbi dinamoviști, care au făcut greșeala de a nu mai crede în propria lor grupă sanguină… O bucurie de meci, creat și patentat de elevii acestui Dusan Uhrin, atât de huliți și de blestemați, încât „descântul” le-a devenit onoare, iar sudalma, forță! Urmându-i în fizica faptelor lor, le devenim elevi.

Dacă Mița și Nenea Iancu au devenit istorie, nenea Gigi și nea Ioniță sunt artefactele prezentului. Unul moare, altul învie. Ambii sunt o pseudo-materie. Banii și orgoliile dictează. Poate că Negoiță crede că fiștireii aruncați din buzunar i-au motivat „Armada”. Greșit. Probabil că și Becali își imaginează că dacă se spânzură, evident, metaforic, are ceva de demonstrat în fața unei echipe care geme de nepricepere. La fel de fals. Morala stă în Mița și în cearta ei absolută cu moralitatea discutabilă. În sport, în fotbal, nu există nuanțe. Există doar verdicte. Mița are „vitrion”. E simplu, ce nu înțelegeți?….

Eu, omul, adică privitorul, mă bucur să văd un asemnea deznodământ. Nu și un asemenea meci, pentru că, dincolo de „evlaviosul” Sin, n-am avut în fața cui să-mi închin grația de suporter. Nici la FCSB și nici la Dinamo, nu mai avem jucători de pus în ramă. La ambele „cluburi-fanion” nu strălucește nici umbra. Nimeni nu mai are nimic de oferit. Doar luptă, îndârjire și manutanță. Ca la reality-show-urile penibile de la TV… Nu pentru asta mergem la fotbal, ci pentru TRĂIRI. Aici e problema, dom’ Gigi și tov Negoiță.

Dincolo de farmecele momentului și de hlizeala victoriilor ocazionale, de care profită alții, fotbalul nostru rămâne plin de fructe neculese. Precum Pomul Vieții, în care mă ridic în ștreangul din mine însumi.