Ciocan, rupt de rusul Povetkin! A rezistat 12 reprize, dar n-a fost suficient

Vicentiu Dinescu   
în Stiri sportive
15/12/2017, 15:14
Ciocan, rupt de rusul Povetkin! A rezistat 12 reprize, dar n-a fost suficient

UPDATE: ora 22:00. Speranţele lui Cristian Ciocan de a boxa pentru centura versiunii WBO s-au risipit în faţa rusului Alexander Povetkin. Pugilistul rus a dominat clar meciul şi singurul merit al românului este că a rezistat toate cele 12 reprize. Scorul general 120-108 spune totul despre superioritatea clară a rusului. Nu a câştigat nici o repriză din cele 12!

Povetkin va boxa, graţie acestei victorii, cu deţinătorul titlului mondial WBO, Joseph Parker, neînvins la profesionişti (24 de victorii, 18 prin KO) sau cu Anthony Joshua. Povetkin, care a deţinut centura mondială WBA a greilor, la profesionişti, a ajuns la 38 de ani, astfel că aceasta putea fi una dintre ultimele sale şanse la un nou meci de titlu mondial.


Învingătorul din meciul Cristian Ciocan – Alexander Povetkin, care se va disputa astăzi, va boxa apoi pentru titlul mondial WBO împotriva neo-zeelandezului Joseph Parker. De asemenea, poate fi clasificată ca finală eliminatorie pentru titlul mondial super WBA, centură deţinută de  britanicul Anthony Joshua.

Sportivul român în vârstă de 30 de ani este deţinătorul titlului european la această categorie, în timp ce Alexander Povetkin, supranumit Leul Alb al Rusiei şi considerat marele favorit al întâlnirii de astăzi, are în palmares 33 de victorii, dintre care 32 prin KO, şi o înfrângere.

Ciocan are 26 de victorii şi 4 înfrângeri la profesionişti

”Nu privesc mai departe. În acest moment sunt concentrat pe meciul cu Hammer. Nu va fi uşor. La categoria grea orice lovitură poate închide discuţiile”, a declarat Povetkin, în vârstă de 38 de ani. Singura înfrângere a rusului s-a produs la puncte în faţa lui Wladimir Klitschko, în 2013, când în ring s-au aflat patru centuri mondiale şi titlul de campion mondial absolut la grea.

Din februarie 2015, când a cedat în faţa lui Tyson Fury, Ciocan a legat cinci victorii consecutive, ultima fiind înregistrată în luna mai a acestui an, în faţa algerianului Zine Eddine Benmakhlouf. Cristian Ciocan are în palmares 26 de meciuri, dintre care 22 de victorii şi 4 înfrângeri.

Cristian ”Hammer” Ciocan şi Alexander Povetkin sunt de aceeaşi înălţime, 1,88 metri, însă românul este cu 15 kilograme mai greu decât rusul (116 kg, respectiv 101 kg).

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles