Din cauza evenimentelor numeroase ce au avut loc pe Arena Națională, în detrimentul fotbalului, cel mai mare stadion al țării nu a putut fi folosit în ultimele luni de cele două echipe care joacă acolo, în mod obișnuit, meciurile de pe teren propriu: Dinamo și FCSB. Ciprian Ciucu (48 de ani), primarul Capitalei, s-a arătat iritat de discuțiile pe acest subiect și nu a vrut să comenteze nimic despre „Eternul Derby”, disputat pe un stadion cu 8.207 de locuri.
În urmă cu câteva săptămâni, Liga Profesionistă de Fotbal a trimis o listă cu evenimentele de anul viitor către edilul Bucureștiului, Ciprian Ciucu, tocmai pentru a evita ocuparea Arenei Naționale cu orice altceva decât fotbal în perioada în care începe noul sezon de SuperLiga României.
Primarul general al Capitalei s-a arătat extrem de iritat de acest gest și a explicat că „fotbalul are prioritate”: „E bine că LPF îmi dă teme, poate că ar trebui să se implice mai mult și în ceea ce înseamnă… În fine, nu mai zic nimic. Deja am anunțat că fotbalul are prioritate și nu înțeleg acest tărăboi pentru că o singură ediție nu s-a putut juca fotbal.
Mi s-a părut complet disproporționată reacția lor, dar eu sunt alături de fotbal, cum am fost întotdeauna. Rămân deschis către ei. Este adevărat, Primăria a cheltuit foarte mulți bani cu această arenă. Se joacă cu un număr mic de spectatori, mi-aș dori să fie mai mulți la aceste meciuri, dar vom purta discuții pentru a vedea cum putem administra mai bine acest stadion”, a declarat Ciprian Ciucu la Prima Sport.
Pentru că Arena Națională a fost ocupată cu alte evenimente, Dinamo și FCSB au fost obligate să joace cel mai așteptat derby din sezon pe „Arcul de Triumf”, stadion pe care pot intra aproximativ 8.000 de fani. Dacă partida s-ar fi jucat pe cel mai mare stadion al țării, numărul de spectatori ar fi depășit, cu siguranță, 30.000.
„N-am urmărit derby-ul”, a recunoscut Ciprian Ciucu, după care a evitat să răspundă atunci când a fost întrebat dacă i se pare normal ca un asemenea meci să se joace cu un număr atât de redus de spectatori pe stadion: „Altă întrebare”, a reacționat Ciucu. Arena Națională a redevenit disponibilă, iar primul meci de fotbal din acest sezon ce se va juca pe cel mai mare stadion al țării va fi FCSB – Petrolul, pe 14 septembrie.