News

Ciprian Ciucu, mesaj pentru președintele Nicușor Dan: “Mi s-ar părea corect să susțină reformele Guvernului”

Președintele Nicușor Dan, “chemat” de Ciprian Ciucu să susțină reformele Guvernului Bolojan. Mesajul transmis de primarul Sectorului 6
22.08.2025 | 08:39
Ciprian Ciucu mesaj pentru presedintele Nicusor Dan Mi sar parea corect sa sustina reformele Guvernului
Mesajul lui Ciprian Ciucu pentru Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Hepta/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ciprian Ciucu îl “invită” pe președintele Nicușor Dan să susțină reformele Guvernului. Edilul a spus că nu îl vede foarte des “în poză” atunci când vine vorba despre deciziile Executivului.

Mesajul lui Ciprian Ciucu pentru Nicușor Dan

Primarul Sectorului 6 și, totodată, prim-vicepreședintele PNL, a declarat că, în opinia sa, președintele Nicușor Dan ar trebui să susțină reformele Guvernului Bolojan, pe care el l-a investit la finalul lunii iunie.

ADVERTISEMENT

Deși a candidat ca independent la alegerile prezidențiale din 2025, mai multe partide l-au susținut, inclusiv PNL, în turul al doilea, după cum a mai precizat Ciprian Ciucu. Astfel, e posibil ca Nicușor Dan să nu își dorească să se asocieze cu Guvernul.

“Din punctul meu de vedere, Nicușor Dan ca independent și noi l-am susținut în turul doi. În acest context, e greu să fie ca Traian Băsescu, să spună că «am guvernul meu» pe care m-am bătut să-l formez cu o soluție imorală sau mai puțin morală și așa mai departe. 

ADVERTISEMENT

Nu știu dacă simte că are guvernul lui. Dânsul se gândește, «Domnule, am 5 ani de acum înainte, guvernele vin și pleacă». Poate nu vrea să se asocieze.”, a declarat edilul la Digi24.

ADVERTISEMENT

În același timp, primarul Sectorului 6 a mai spus că, deocamdată, nu îl vede pe președintele României susținând reformele adoptate de Guvern, însă spune că ar fi corect să facă acest lucru în viitor.

ADVERTISEMENT

“Mie mi s-ar părea corect ca președintele să susțină aceste reforme, pentru că nu sunt pentru PNL sau pentru alții, sunt pentru această țară. Face parte din această țară. Nu-mi permit eu să-i dau sfaturi domnului Nicușor Dan. Este doar o așteptare pe care o exprim.

Respect funcția, îl respect și pe dânsul. Era doar o așteptare personală.  Nu-l vedem momentan în poză, dar nu este târziu să apară la un moment dat în această fotografie și să susțină guvernul pe care l-a investit”, a mai spus Ciprian Ciucu.

ADVERTISEMENT

Ce spune Ciprian Ciucu despre alegerile la Primăria București

Ciprian Ciucu a fost întrebat dacă va negocia cu USR pentru alegerile de la Primăria Capitalei. Cătălin Drulă a declarat că are de gând să candideze, având și sprijinul președintelui Nicușor Dan, care a dat de înțeles, recent, că îl consideră potrivit pentru acest rol.

Primarul Sectorului 6 a spus că ar fi nevoie de o discuție pe cifre în privința unei candidaturi comune PNL-USR la Primăria București. În plus, acesta a adăugat că el și PNL au un electoral mai “compatibil” cu USR în Capitală.

“În București, cel puțin eu, dar și Partidul Național Liberal are un electorat mult mai compatibil cu USR. Pe de altă parte, și din PSD m-au votat foarte mulți, cel puțin în Sectorul 6 și le mulțumesc pentru acest lucru.”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Edilul nu se grăbește, însă, cu anunțul privind candidatura la Primăria București. Acesta a declarat că vrea să fie mai “cumpătat” și să analizeze foarte bine lucrurile. De altfel, este nevoie de un sondaj înainte de orice decizie. În același timp, a spus că s-a “abuzat” de sondaje, folosite adesea pentru manipularea opiniei publice.

Tags: