News

Ciprian Ciucu, în conflict cu Clotilde Armand: ”Nu m-ați convins. Vă doriți doar țapi ispășitori pentru lipsa realizărilor”

Președintele PNL București Ciprian Ciucu, care ocupă și poziția de primar la Sectorul 6, are un răspuns dur pentru Clotilde Armand, cea care făcuse un apel în urmă cu o zi la foștii parteneri liberali din Capitală.
18.11.2021 | 15:58
Ciprian Ciucu in conflict cu Clotilde Armand Nu mati convins Va doriti doar tapi ispasitori pentru lipsa realizarilor
Ciprian Ciucu, răspuns pentru Clotilde Armand. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, a răspuns, joi, apelului făcut de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), către liberali.

Edilul de la Sectorul 6 i-a transmis fostei partenere de coaliție din alegerile locale de anul trecut că nu este suficient să dea vina pe alții, ci va trebui să vină cu proiecte clare, pentru că scandalul permanent nu va ține locul unui mandat reușit.

ADVERTISEMENT

Deși Ciprian Ciucu este dispus să mai facă ”o ultimă încercare” pentru o colaborare, acesta îi spune lui Armand că nu l-a convins și o acuză că își dorește doar țapi ispășitori pentru lipsa realizărilor.

Ciprian Ciucu, răspuns pentru Clotilde Armand

Ciprian Ciucu i-a dat replica lui Clotilde Armand printr-o postare pe Facebook, la apelul acesteia făcut tot pe site-ul se socializare.

ADVERTISEMENT

”Știți bine că intenția mea, imediat după ca am preluat Președinția Organizației PNL Bucureşti, a fost exact de a salva situația de la Sectorul 1, tocmai pentru că am rămas fidel logicii construcției politice din 2020.

I-am transmis acest lucru lui Vlad Voiculescu, am demarat discuțiile cu Sebastian Burduja și cu echipa de consilieri locali a PNL Sector 1, pe care a trebui să-i conving să treacă peste atacurile acide pe care le-ați întins pe un întreg an de zile.

ADVERTISEMENT

Inițiativa mea a fost retezată chiar de către dvs. în primele 10 minute ale întâlnirii de împăcare pe care am organizat-o și la care dvs. ați participat direct si nu printr-un reprezentat, în urma insistenței mele”, scrie edilul Ciucu.

Primarului Sectorului 6 dezvăluie că a mai fost sunat de câteva ori de Armand, doar în ajunul unor ședințe de Consiliu Local pentru a obține votul consilierilor PNL, pe care i-a ”jignit, desconsiderat, acuzat, ignorat timp de un an de zile”.

ADVERTISEMENT

Ciucu: ”Nu m-ați convins. Vă doriți doar țapi ispășitori pentru lipsa realizărilor”

Ciucu spune că și acum, în ajunul altei ședințe de consiliu local, Clotilde Armand a venit cu un apel în care face insinuări că PNL Sector 1 este favorabil USL-ismului, deși organizația s-a pronunțat împotriva coaliției cu PSD.

”Acum, iar în ajunul unei astfel de ședințe, veniți, pentru a nu știu câta oară cu un “apel”, în care insinuați că PNL București / Sector 1 ar fi favorabil USL-ismului.

Vă aduc la cunoștință, ceea ce știați: PNL Sector 1 s-a exprimat clar împotriva guvernării, la nivel național, cu PSD. La fel și eu. Dacă demersul dvs. este onest, comunicare dvs. nu este. Insinuările depreciative, în momentul în care ne chemați al discuții, denotă lipsa unor calități necesare unui dialog civilizat.

(…) Nu m-ați convins că v-ați dori cu adevărat să aveți majoritate, doar țapi ispășitori pentru lipsa realizărilor dvs. Dacă dorința ar fi sinceră, ați comunica altfel. Fără împunsături, fără insinuări”, mai spune Ciucu.

În finalul mesajului său, Ciucu îi spune edilului de la Sectorul 1 că nu este suficient să dea vina pe alții, ci trebuie să vină cu proiecte clare pentru cetățeni.

”Ca primar nu este suficient să dați vina pe alții, va trebui să veniți cu proiecte clare în fața Bucureștenilor. Abilitățile politice sunt la fel de importante precum cele de administrator. Scandalul permanent, jignirile, nu vor ține locul unui mandat reușit, regretele vor fi enorme”, spune Ciucu.

Clotilde Armand, mesaj către liberali: ”Nu trebuie să cădeți în capcana refacerii USL”

Miercuri, tot pe Facebook, Clotilde Armand, a scris că Bucureştiul are nevoie de o administraţie reformatoare şi a invitat liderii PNL Bucureşti la discuţii pentru a debloca ”situaţia disperată în care se regăseşte Sectorul 1 şi întreaga Capitală”.

”Lansez acest apel către toate organizaţiile şi forţele politice din PNL şi din PNL Bucureşti, pentru a debloca situaţia disperată în care se regăseşte Sectorul 1 şi întreaga Capitală. Românii nu mai au timp de orgolii politice, iar bucureştenii ne-au ales să reconstruim Bucureştiul după dezastrul lăsat de PSD. Dragi colegi liberali, nu trebuie să cădeţi în capcana refacerii USL care este pe cale să se nască la nivel naţional.

Oraşul Bucureşti al secolului XXI are nevoie de o administraţie reformatoare pe care doar o colaborare între partidele USR şi PNL o poate genera. Astfel, am discutat despre acest demers cu conducerea USR Bucureşti şi înaintez invitaţia mea către liderii PNL Bucureşti să ne întâlnim cât mai urgent la sediul Primăriei Sectorului 1 şi să limpezim lucrurile, să începem să reconstruim încrederea cu care am reuşit să câştigăm Capitala”, a scris Armand, pe Facebook.

ADVERTISEMENT