Sport

Ciprian Deac a simțit că CFR Cluj putea obține mai mult de la meciul cu Sevilla: „Cu puțin noroc puteam câștiga”

20.02.2020 | 22:05
Ciprian Deac a simtit ca CFR Cluj putea obtine mai mult de la meciul cu Sevilla Cu putin noroc puteam castiga
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a remizat pe teren propriu împotriva Sevillei, 1-1. Golul clujenilor a fost marcat de Ciprian Deac din penalty, în minutul 59, iar spaniolii au egalat prin En Nesyri în minutul 82. Campioana României merge cu speranțe în Andaluzia, unde speră să obțină o calificare istorică.

Ciprian Deac a simțit că CFR Cluj putea obține mai mult de la meciul cu Sevilla

Ciprian Deac a simțit că CFR Cluj putea obține mai mult de la meciul cu Sevilla: „După gol ne-am retras, dar nu că am vrut noi. Se vede că Sevilla e o echipă de calitate, dar cu puțin noroc puteam obșine victoria. Am exersat în această dimineață fazele fixe și mă bucur că am dat gol.

ADVERTISEMENT

Clar ei pornesc cu prima șansă, dar noi nu avem nimic de pierdut, mai ales că o văd pe Sevilla favorită la câștigarea trofeului. Eu m-am obșnuit fără VAR la noi în campionat și ne descurcăm și așa”.

Andrei Burcă, supărat după egal

Andrei Burcă a declarat că este supărat după egalul cu Sevilla: „Sunt foarte supărat că nu am putut să ţinem de rezultat. Am luat gol din fază fixă. Suntem frustraţi. Am simţit că sunt puternici, dar am putut să le facem faţă. Au calitate mare, dar puteam să câştigăm. Aşa a vrut Dumnezeu.

ADVERTISEMENT

Ţin minte că a venit Celtic şi a făcut 1-1 şi nimeni nu ne dădea nicio şansă. Vreau să facem o minune la Sevilla, poate fi ultimul joc al nostru din Europa League. Trebuie să intrăm foarte determinaţi.

VAR ar trebui folosit şi în Liga 1. S-a văzut că ajută şi cred că ar fi mai puţine faze suspecte dacă îl vom introduce la noi”.

ADVERTISEMENT
  • 1.200.000 de euro este cota de piață a lui Ciprian Deac, conform transfermarkt.com