Sport

Ciprian Deac, cea mai bună formă fizică de la CFR Cluj: “Singurul cu o asemenea performanță dintre toți jucătorii antrenați de Dan Petrescu în carieră”. Video

Ciprian Deac este unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR Cluj, iar veteranul a arătat în cantonamentul din Spania că este într-o formă fizică de invidiat.
08.01.2023 | 10:00
Ciprian Deac cea mai buna forma fizica de la CFR Cluj Singurul cu o asemenea performanta dintre toti jucatorii antrenati de Dan Petrescu in cariera Video
Ciprian Deac este unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR Cluj, iar veteranul a arătat în cantonamentul din Spania că este într-o formă fizică de invidiat. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Campioana României a plecat pe 5 ianuarie în Spania, unde va sta timp de 12 zile. Ardelenii pregătesc asaltul în SuperLiga, dar şi dubla cu Lazio din barajul pentru calificarea în optimile de finală din Conference League.

Ciprian Deac, formă fizică de invidiat în cantonamentul lui CFR Cluj

CFR Cluj va juca patru meciuri amicale în stagiul de pregătire, dar până la primul joc, antrenorul Dan Petrescu și-a supus jucătorii la testul Gacon, iar Ciprian Deac a dovedit încă o dată că se află într-o formă fizică de excepție.

ADVERTISEMENT

Deși a ajuns la 37 de ani, veteranul ardelenilor a fost singurul care a reușit să parcurgă 25 de intervale ale testului. ”Cipri Deac a avut, și în acest an, cele mai bune rezultate, bifând 25 de intervale, fiind, astfel, singurul jucător antrenat vreodată de Dan Petrescu, cu o asemenea performanță!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării din Gruia.

Deac a fost urmat la acest test de Andrei Burcă și Cătălin Itu, cu câte 24 de intervale, în timp ce Mihai Bordeianu, Vito Mistrati și Rangelo Janga, au reușit câte 23 de intervale. Niciun jucător nu a făcut mai puțin de 20 de intervale.

ADVERTISEMENT

Testul Gacon evaluează puterea aerobă a fotbaliștilor. Aceștia sunt obligați să alerge în intervale de 45 de secunde, cu pauză activă de 15 secunde. În timp, distanțele de alergare cresc, dar timpul rămâne același, așadar se mărește viteza de deplasare.

Krsniqi, următoarea țintă de transfer a CFR-ului

CFR Cluj a bifat transferul fundașului dreapta Andrei Peteleu, anunțat exclusiv de FANATIK, mutarea fiind confirmată de clubul maghiar Kisvarda, de care aparținea jucătorul. Peteleu este fost internațional Under 21. El a mai jucat la CFR Cluj din iulie 2016 şi până în ianuarie 2020, când s-a transferat la Sheriff Tiraspol.

ADVERTISEMENT

Campioana României a mutat pe piața transferurilor încă din startul acestui an. L-a adus, din postură de jucător liber, pe croatul Anton Maglica. Iar mai apoi, din Polonia, de la Jagiellonia, pe Bogdan Țîru.

FANATIK a aflat că Ermal Krasniqi este și el dorit de CFR Cluj. Mijlocaşul ofensiv de 24 de ani a intrat în ultimele şase luni de contract cu Ballkani, fosta adversară a clujenilor din grupele Conference League. Fotbalistul şi-a dat acordul să vină în Gruia şi mai rămâne doar ca cele două cluburi să se înţeleagă.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu se va putea baza în ofensivă și pe Emmanuel Yeboah. Jucătorul a fost dorit de Slavia Praga, dar, așa cum a anunțat în exclusivitate FANATIKardelenii au blocat transferul. Ulterior clubul a precizat și motivele.

ADVERTISEMENT
Tags: