Sport

Ciprian Deac, dezvăluiri după retragere: „Credeam că sunt cel mai bun fotbalist de pe planetă”. Secretul pe care nu-l știa nici soția

Ciprian Deac legenda CFR-ului din Cluj, a vorbit pe larg despre cea mai mare dezamăgire a carierei, despre idolul său Daniel Pancu, dar și despre rugăciunea specială pe care o spunea mereu înainte să intre pe gazon.
13.08.2026 | 10:00
Ciprian Deac dezvaluiri dupa retragere Credeam ca sunt cel mai bun fotbalist de pe planeta Secretul pe care nul stia nici sotia
Ce rugăciune spunea Ciprian Deac când intra pe teren
ADVERTISEMENT

Ciprian Deac își aduce aminte cu plăcere de copilărie, atunci când juca fotbal pe maidan cu gândul de a ajunge mare, la fel ca idolul său Daniel Pancu. Recunoaște că a avut o problemă mare de atitudine atunci când a ajuns în Germania la Schalke 04, însă a vorbit despre secretul său și cum a trecut peste orice nereușită: credința în Dumnezeu.

Ciprian Deac și-a adus aminte de perioada în care evolua în Germania și are mai multe regrete

„Idolul meu din copilărie a fost Daniel Pancu, am ajuns să fim foarte apropiați. Chiar un an de zile am fost foarte apropiat de el, când am jucat la Rapid”, rememorează Deac, într-un interviu acordat Radio Renașterea.

ADVERTISEMENT

A avut șansa să ajungă mai mare ca Daniel Pancu, însă a trăit o mare dezamăgire atunci când s-a transferat în Germania, la Schalke 04. Anii au trecut și acum are puterea să vorbească, la rece, despre acea experiență. Mai mult, știe unde a greșit și are mai multe regrete.

„De mic visam să joc în prima ligă. Când mi-am propus ceva în viață am reușit. În Germania nu am reușit să mă adaptez, nu aveam mentalitatea corectă. Dacă ar fi să regret ceva regret că nu-mi stătea capul la fotbal. Am făcut niște greșeli pe care le știu și le regret. M-au tras foarte mult în jos. Nu am reușit să rămân acolo din cauza mea.

ADVERTISEMENT

Dacă nu te dedici 100% acestui sport nu se poate. E greșeală că nu am stat acolo să lupt pentru postul de titular. Nu cunoșteam limba, am fost și singur în acea perioadă. M-am întors la Rapid și m-am reîntors la CFR. Venind de la Dej, a fost o perioadă în care am avut foarte mulți bani peste noapte, credeam că toată lumea e a mea, că sunt cel mai bun fotbalist de pe planetă (la Schalke).

ADVERTISEMENT

M-am uitat în oglindă, mi-am dat două palme și mi-am revenit. Am învățat că banii nu sunt totul în viață, faima la fel. Decât să-ți faci un dușman mai bine își faci un prieten.Pentru mine familia înseamnă echilibru, mai importantă decât banii. Fără familie ești un om dezorientat”, a dezvăluit Deac.

ADVERTISEMENT

Secretul lui Ciprian Deac pe care nu-l știa nici măcar soția: spunea o rugăciune înainte de fiecare meci, la intrarea pe teren

Așadar, familia a fost pentru Ciprian Deac elementul care i-a oferit liniște în vremuri tulburi, așa cum a făcut-o și credința în Dumnezeu. O informație pe care nimeni nu o știa până acum, Deac spunea un „Tatăl Nostru” înainte de fiecare meci, atunci când intra pe gazon. Un secret pe care nu-l știa nici soția sa.

„De fiecare dată când intru pe teren spun o rugăciune, așa e și familia mea, o familie credincioasă. Am încercat să le inspir credință și fetelor mele. Pe stadion când ajung spun Tatăl Nostru. Ați aflat multe secrete, poate nici soția. În familia noastră, familia CFR, sunt mulți credincioși. Îi mulțumesc Domnului. Eu nu m-am rugat să pot să marchez, n-am stat cu mâna întinsă și să aștept să cadă lucrurile din cer”, a povestit fostul mare fotbalist al celor de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT