Fotbal intern

Ciprian Deac: „Nu voi merge niciodată la FCSB”. Ce spune despre transferurile rivalei la titlu

Ciprian Deac Nu voi merge niciodata la FCSB Ce spune despre transferurile rivalei la titlu

Ciprian Deac a reușit un gol superb în derby-ul care a decis soarta lui Nicolae Dică la FCSB. Veteranul lui CFR Cluj este mândru de realizarea sa și susține că nu se gândește să se transfere de la echipa din Gruia, întrucât se simte foarte bine în alb-violet.

Am revăzut de multe ori golul cu Steaua pentru că s-a dat de multe ori la televizor. Sincer, mă bucur mai mult că am câștigat decât de faptul că am dat eu gol. A fost pentru prima oară în cariera mea când i-am bătut la ei acasă. După cum știți, eu nu sunt om de gol, e treaba atacanților să marcheze”, a spus Deac în Antalya, în cadrul unei conferințe de presă, despre reușita din partida cu FCSB, încheiată cu scorul de 2-0 pentru clujeni.

Ciprian Deac, despre un posibil transfer la FCSB

Ciprian Deac s-a arătat încântat de faptul că joacă la CFR Cluj și nu ar dori să plece de la trupa din Gruia. „Deocamdată nu mă gândesc la o plecare, sincer nu. Mă simt bine la Cluj, aici e casa mea. Dacă va veni o ofertă bună pentru mine și pentru club, poate voi pleca, poate nu. Sincer, nu cred că aș mai putea ajunge la FCSB.”

„Mă bucur că am luat decizia să mă întorc la Cluj. În momentul în care am venit CFR era o echipă care se luptă la playoff. După ce am venit eu și s-au mai făcut foarte multe achiziții, s-a luat titlul și e normal să fie mulțumit aici”, a continuat veteranul român.

LIVE din Antalya – https://goo.gl/B3hZNKCiprian Deac, declarații în direct – https://goo.gl/B3hZNK

Gepostet von Fanatik.ro am Dienstag, 15. Januar 2019

Veteranul lui CFR Cluj, despre transferurile effectuate de rivala la titlu

Ciprian Deac nu a comentat numirea lui Mihai Teja în locul lui Nicolae Dică pe banca tehnică a celor de la FCSB: „Steaua a fost puternică și înainte, pentru că după cum știți a cumpărat tot ce era mai bun în campionatul intern. E o echipă de tradiție, care se bate an de an la antrenorat. Acum, nu pot vorbi de Mihai Teja, că nu îl cunosc pe dânsul și nu știu metodele sale de antrenorat”.

Cu toate acestea, Deac s-a arătat impresionat de achizițiile făcute de FCSB în această pauză de iarnă: „Cred că FCSB s-a întărit. Stoian e un jucător bun, l-am cunoscut la echipa naţională, un băiat serios care cred că va face o treabă bună acolo”, a mai spus internaționalul român.