Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ciprian Marica a numit titularul incontestabil în naționala României pentru meciul cu Bosnia: „Zici că pictează!”

Ciprian Marica a anunțat în direct la FANATIK SUPERLIGA un titular cert în echipa națională de fotbal a României. Ce spune fostul internațional despre meciul cu Bosnia.
21.03.2025 | 13:16
Ciprian Marica a numit titularul incontestabil in nationala Romaniei pentru meciul cu Bosnia Zici ca picteaza
Ciprian Marica vede un titular în echipa României pentru meciul cu Bosnia. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

România își va începe drumul spre Campionatul Mondial din 2026 vineri, 21 martie, iar Bosnia îi va primul adversar. Ciprian Marica a prefațat meciul de debut al „tricolorilor”.

Ciprian Marica: „Avem prima șansă în meciul cu Bosnia”

În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Ciprian Marica a mărturisit că îi vede pe „tricolorii” lui Mircea Lucescu drept mari favoriți în meciul împotriva Bosniei. Fostul internațional consideră că aportul publicului de pe Arena Națională va fi unul decisiv.

ADVERTISEMENT

„Eu sunt optimist, cred că avem prima șansă. Suntem favoriți, jucăm acasă. Venim după o serie bună de meciuri, care ne-au dat încredere și speranță că putem. Avem un antrenor care ne dă toată garanția că lucrurile se fac corect. Nu văd de ce nu ne-am considera favoriți.

Întâlnim o echipă bună, dificilă, cu experiență. Eu am încredere în entuziasmul băieților, în liniștea pe care o transmite domnul Lucescu de pe bancă, faptul că stadionul va fi plin și va conta foarte mult cum îi vor susține pe băieți. Se vor simți cu siguranță apreciați, iubiți, iar sentimentul acesta îți dă încredere că poți să îți depășești limitele”, a declarat Ciprian Marica.

ADVERTISEMENT

„Mihai Popescu joacă de zici că pictează”

Când a auzit de jucătorii rămași în afara lotului, Ciprian Marica a tras două concluzii clare, anume că Mihai Popescu și Denis Drăguș vor fi titulari. Fostul internațional consideră că fundașul de la FCSB a crescut foarte mult în acest sezon. Ba mai mult, Marica a avut o remarcă fabuloasă la adresa fotbalistului, mai exact „joacă de zici că pictează”.

„Acum aud că Bîrligea nu este în lot, nu știam. (n.r. – Politic, Ciobotariu și Bîrligea sunt înafara lotului) Înseamnă că Popescu va fi titular, înseamnă că vom juca cu Drăguș în față. Eu zic că Mihai Popescu va fi titular, așa mi s-a părut. Mi s-a părut excelent la FCSB. Și la Farul a jucat bine, dar la FCSB… Am avut o expresie la moment dat, am spus că ‘Zici că pictează’.

ADVERTISEMENT

Jocul lui e simplu, corect. A făcut câteva greșeli la anticipare, a ieșit de câteva ori și echipa lui a luat gol, dar se întâmplă. Nu a făcut greșeli elementare. Acum, sincer, l-am văzut puțin jucând pe Rus și o să-i dau credit selecționerului dacă îl va alege pe Rus. Pe Popescu l-am văzut jucând la FCSB și în meciuri internaționale, unde a făcut-o excelent.

ADVERTISEMENT

(n.r. – crezi că Popescu va avea trac, acesta fiind debutul la echipa națională?) Trac ar fi trebuit să aibă și la FCSB, pentru că a jucat meciuri internaționale. Cred că a ajuns la maturitatea necesară pentru a-și gestiona trăirile”, a completat Ciprian Marica.

Ciprian Marica, analiză completă înainte de România - Bosnia