Sport

Ciprian Marica e acuzat că face evaziune fiscală împreună cu unul dintre marii miliardari ai României! O nouă lovitură devastatoare după scandalul amoros de la Cluj

05.05.2020 | 00:32
Ciprian Marica e acuzat ca face evaziune fiscala impreuna cu unul dintre marii miliardari ai Romaniei O noua lovitura devastatoare dupa scandalul amoros de la Cluj
O nouă lovitură devastatoare pentru Ciprian Marica după scandalul amoros de la Cluj. E acuzat „că face evaziune fiscală” împreună unul dintre miliardarii de top ai României
ADVERTISEMENT

Belelele se țin scai de capul lui Ciprian Marica. Nici nu s-au liniștit bine apele după scandalul amoros de la Cluj, unde a fost filmat într-o cameră de hotel împreună cu Ana Muntean, nora șefului Transgaz din urmă cu aproximativ 10 ani, că fostul internațional român a primit o nouă lovitură devastatoare. Dar nu pe plan sentimental, ci în cel de business, Marica fiind acuzat că este implicat în afaceri murdare pe litoralul Mării Negre alături de Viorel Păunescu, unul dintre miliardarii de top ai României.

Deputatul fugar Rizea face dezvăluri incendiare. Vizați sunt Ciprian Marica și Viorel Păunescu

Dezvăluirile îi aparțin lui Cristian Rizea, fost membru al Guvernului Adrian Năstase și fost deputat în Parlamentul României în două mandate, în volumul de memorii „Spovedania lui Rizea”. Fostul politician a fost condamnat definitiv în 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru „trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor”. Actualmente, Rizea este dat în urmărire internațională, pentru că a fugit din țară și se sustrage executării pedepsei.

ADVERTISEMENT

Multe dintre dezvăluirile incredibile ale lui Rizea vizează lumea politică din România, dar nu sunt ocolite nici personajele din fotbalul autohton. Dacă zilele trecute FANATIK publica pasajele din cartea „Spovedania lui Rizea” în care ne erau prezentate întâmplări savuroase cu Gigi Becali la nunta lui Gică Hagi cu Leni Celnicu sau modul cum Viorel Păunescu și Viorel Hrebenciuc l-au ajutat pe același Gigi Becali „să obțină în mod fraudulos clubul Steaua”, a sosit momentul să scoatem la iveală afacerile pe care le au la Mamaia doi oameni foarte importanți din sportul românesc.

Fostul deputat Cristian Rizea dezvăluie în cartea de memorii „Spovedania lui Rizea” afacerile murdare în care ar fi implicati Ciprian Marica și Viorel Păunescu

Cristian Rizea, acuzații incendiare: „În schimbul autorizației de construcție și a unei bucăți de plajă subevaluată, Viorel Păunescu i-a dat lui Radu Mazăre un penthouse în celebrul bloc Caelia”

Primele dezvăluiri îl privesc pe Viorel Păunescu (da, același Viorel Păunescu care l-a ajutat pe Gigi Becali „să obțină în mod fraudulos clubul Steaua”), unul dintre marii miliardari de la noi, și afacerea sa imobiliară cu celebrul bloc de apartamente Caelia din Mamaia.

ADVERTISEMENT

„Firma la care eu am fost pentru o scurtă perioadă administrator a achiziționat în sistem leasing pe o perioadă de 7 ani prin Garanti Bank un apartament de 2 camere în suprafață de 90 mp în celebrul bloc Caelia din stațiunea Mamaia, chiar de la Viorel Păunescu! Atunci am aflat că acest desăvârșit combinator reușise să-l «convingă» pe Radu Mazăre, primar la acea vreme în Constanța, să-i vândă o bucată de plajă de aproximativ 5000 mp de la malul mării la un preț derizoriu, cu mult subevaluat (dovadă și dosarul penal deschis pentru această afacere) și autorizându-i în afara oricăror norme urbanistice construcția acestui bloc direct pe plajă! În schimbul acestui serviciu, Viorel Păunescu oferindu-i lui Radu Mazăre unul din cele 3 penthouse-uri în suprafață de 1000 mp fiecare, situate la ultimul etaj al imobilului! (celelalte 2 fiind în proprietatea lui Dan Voiculescu și Viorel Păunescu).

Pentru Radu Mazăre totuși era destul de riscant să folosească acel penthouse de la malul mării pentru că s-ar fi expus foarte mult, mai ales în condițiile în care DNA începuse deja cercetările privind prețul subevaluat la care Primăria Constanța îi vânduse acest teren lui Viorel Păunescu, dosar nefinalizat nici până astăzi!

ADVERTISEMENT

Așa că a luat decizia să-l vândă și el însă unei persoane față de care avea anumite obligații pe nume Daiana Voicu! Prețul tranzacției: 500.000 euro în condițiile în care acel apartament valora cel puțin 2 milioane de euro!

După o perioadă de câțiva ani, Daiana Voicu divorțează de soțul ei Ziv Tetelman, care între timp se «combinase» cu Raluca Sandu, și decide să împartă acel penthouse, așa că rămâne cu un apartament de aproximativ 500 mp . Dar fiind o business woman desăvârșită, la finalul lui 2017 decide să divizeze și această suprafață de 500 mp în 2 apartamente de câte 250 mp… după divizare, vinde 250 mp la prețul pieței obținând exact 500.000 euro de la un om de afaceri destul de controversat Lucian Moșteanu!

ADVERTISEMENT

Astfel, Lucian Moșteanu, posesor de Rolls Royce și un bun cunoscător al afacerilor cu fier vechi, motiv pentru care a fost și condamnat, devenea vecin cu Adriean Videanu, Raul Doicescu, Dan Voiculescu, Vasile Blaga, Mitică Dragomir, Horațiu Nicolau sau Marius Vorniceanu, om de bază al Sistemului și care prin prisma pozițiilor oficiale deținute la nivelul instituțiilor ministerului de finanțe l-a scutit de multe taxe și impozite datorate statului român pentru afacerile derulate chiar pe Viorel Păunescu, ajutându-l atât pe acesta cât și pe alți șmecheri ai vremii inclusiv cu celebrele returnări de TVA! Așa că după faptă și răsplată, Viorel Păunescu oferindu-i în schimb 2 apartamente de câte 2 camere în suprafață de 90 mp GRATIS în blocul Caelia!

Un personaj interesant acest Marius Vorniceanu, foarte apropiat de Cristi Borcea pe vremea când acesta era la Dinamo, și nelipsit din tribuna oficială alături de diverși afaceriști controversați ai vremii și aflat în ultimii 5 ani chiar în siajul fostului lider PSD Liviu Dragnea, cel care l-a și promovat în anumite funcții!”, sună o parte dintre acuzele incredibile pe care Cristian Rizea le face în cartea sa.

Viorel Păunescu și Ciprian Marica sunt acuzați de Cristian Rizea că „fac evaziune fiscală la «Caelia, plaja milionarilor»”. foto: romaniatv.net

În peisaj apare și Marica… „Practica binecunoscută celor care nu vor să plătească taxe la stat și fac astfel Evaziune Fiscală!”

De aici, dezvălurile trec la un alt nivel, iar în prim plan apare și fostul internațional român Ciprian Marica. Dar să-l lăsăm pe Cristian Rizea să-și continue dezvăluirile:

„Combinatorului Viorel Păunescu nu putea însă să-i scape o altă afacere bănoasă cum era exploatarea plajei rămase libere după finalizarea celebrului bloc, astfel că s-a asociat în acest proiect cu fostul fotbalist Ciprian Marica, acesta din urmă investind în ceea ce presa mondenă numește «Caelia, plaja milionarilor»! Este foarte curios cum în condițiile în care în fiecare vară există profituri uriașe, oficial în acte firma este pe pierdere… Practica binecunoscută celor care nu vor să plătească taxe la stat și fac astfel Evaziune Fiscală!

Ce nu stiți voi este că această afacere este protejată chiar de către unul din foștii locotenenți de la ANAF ai lui Sorin Blejnar, care permanent în fiecare vară este prezent pe litoral pe cheltuiala bineînțeles a bunului său prieten Ciprian Marica! Mai mult decât atât, bugetarul de la Fisc pe numele său Dan Pulbere exercită în mod direct abuzuri în serviciu în formă continuată prin presiunea pusă asupra unor persoane fizice sau economice atunci când situația o cere! Atunci când să spunem, unul din cei 2 prieteni este interesat de o achiziție imobiliară sau de preluarea unei afaceri iar vânzătorul nu e dispus să negocieze un preț mai mic, bugetarul de la Fisc «sare» în ajutorul prietenului său Ciprian Marica și în mod abuziv începe să-i creeze numeroase probleme potențialului vânzător mergând până la blocarea conturilor firmelor pe care acesta le deține sub diverse pretexte fiscale imaginare! Astfel cel care vrea să vândă este la mâna lor, iar în cele mai multe cazuri acceptă o diminuare a prețului doar pentru a scăpa de problemele pe care cuplul Ciprian Marica – Dan Pulbere i le pot face!

O să mă întrebați de unde știu aceste amănunte? Din păcate chiar eu în condițiile în care nu eram în țară, era să fiu victima acestor șmecheri acum 1 an de zile, dar spre norocul meu am reușit să scap…

Sunt curios domnule Hellvig dacă veți reacționa la aceste dezvăluiri în condițiile în care acest individ Dan Pulbere se laudă peste tot că de fapt e ofițer SRI și nimeni nu se poate atinge de el? Înțeleg că există chiar un dosar vechi pe numele bugetarului de la Fisc de pe vremea când acesta era șef al Vămii Constanța, dosar ținut încă la sertar…

Multe secrete nespuse ascund valurile care se sparg la malul mării pe celebra plajă a milionarilor de la Caelia”, își încheie fugarul Cristian Rizea tirul de acuzații extrem de grave.

ADVERTISEMENT