Fotbal intern

Ciprian Paraschiv continuă războiul la Poli Iași: ”Trebuia să apelez la tăiere în carne vie, cauterizare, chiar amputare!”

09.03.2021 | 14:59
Ciprian Paraschiv continua razboiul la Poli Iasi Trebuia sa apelez la taiere in carne vie cauterizare chiar amputare
Președintele clubului Poli Iași, Ciprian Paraschiv, continuă războiul de la gruparea moldoveană și acuză pe toată lumea pentru faptul că echipa a ajuns pe ultimul loc în Casa Pariurilor Liga 1. Sursă foto: Facebook Ciprian Paraschiv
ADVERTISEMENT

Președintele clubului Poli Iași, Ciprian Paraschiv, continuă războiul de la gruparea moldoveană și acuză pe toată lumea pentru faptul că echipa a ajuns pe ultimul loc în Casa Pariurilor Liga 1.

La finalul săptămânii trecute, FANATIK a anunțat în exclusivitate că Paraschiv nu mai vrea să rămână la gruparea din dealul Copoului după ce a fost sancționat cu 10% din salariu pe următoarele trei luni.

ADVERTISEMENT

Oficialul ieșean a cerut ca după meciul cu FC Argeș să își ia concediu fără plată până la finalul sezonului 2020-2021.

Războiul de la Poli Iași trece într-o altă etapă. Ciprian Paraschiv, comunicat extrem de dur

După ce a fost acuzat de fostul fotbalist Narcis Bădic că l-a lăsat pe drumuri după ce s-a accidentat, Ciprian Paraschiv a revenit cu o nouă postare pe rețelele de socializare în care continuă războiul de la Poli Iași, deoarece nu i-a fost aprobat concediul fără plată.

ADVERTISEMENT

”Cu un an de zile în urmă, am venit cu sufletul deschis la clubul pe care îl iubesc cel mai mult, clubul copilăriei, adolescenței și tinereții mele. Am găsit un ‘pacient’ în comă, cu multiple răni, din care curgea un puroi galben și urât mirositor”, scrie Paraschiv pe contul de Facebook.

”Am crezut că voi putea să îl vindec cu suflet mult, pasiune, apelând la tratamente cu pansamente și antibiotice. M-am înșelat! Trebuia să apelez la tăiere în carne vie, cauterizare, chiar amputare!”, este mesajul său.

ADVERTISEMENT

Ciprian Paraschiv război Poli Iași

Paraschiv îi acuză pe cei care au publicat salariile jucătorilor

”Săptămâna trecută a ieșit la iveală, dacă mai era nevoie, caracterul celor care au dus Politehnica la pământ, de unde am ridicat-o pentru o perioadă. Am salvat-o de la faliment, de la retrogradare și, într-un an de mandat, am redus, în condiții de pandemie, datoriile de la 1,8 milioane de euro la 1,1 milioane euro.

După ce, fără scrupule, au lucrat în subteran luni la rând, de când le-am tăiat sinecurile pe care și le-au acordat singuri, zilele trecute au ieșit la suprafață și au dinamitat clubul prin deciziile iresponsabile pe care le-au luat înaintea unui meci capital. Decizii de care a râs toată țara!

ADVERTISEMENT

L-au umilit pe Andrei Cristea, au rupt vestiarul prin publicarea salariilor jucătorilor. Sărmani inconștienți însetați de putere… Au lovit în club, nu în mine! Astăzi, groparii Politehnicii nu mi-au acceptat cererea de intrare în concediu fără plată. Doresc, probabil, să mă aducă în barca celor care încasează bani fără să muncească. Refuz acest lucru! Nu voi mai gira inconștiența altora cu semnătura mea”, a continuat președintele ieșenilor.

Președintele vrea o întâlnire cu primarul

”Fac un apel public către domnul primar și consilierii locali pentru a se implica în rezolvarea de urgență a problemei clubului fanion al orașului, singurul care mai activează în Liga 1. A venit momentul zero în fotbalul ieșean. ‘Patronii’ care nu au adus un leu la Poli, ba, mai mult, au spoliat-o, trebuie să plece.

În vârful clubului trebuie să ajungă reprezentanții ieșenilor, cei care au susținut cu adevărat clubul, financiar și moral. Aceste persoane ar trebui să provină de la toate partidele din CL, pentru că acolo se află aleșii ieșenilor, adevărații proprietari și finanțatori ai clubului, din mediul de business, mediul universitar, dar și din rândul suporterilor.

În cursul zilei de mâine, atât domnul primar, cât și membrii Comisiei de Sport a CL vor primi planul meu strategic pentru următorii trei ani, plan ce, evident, poate fi îmbunătățit. Îmi doresc o discuție informală cu domnul primar, persoana care m-a determinat să plec de la FRF și să mă întorc acasă”, se încheie mesajul lui Ciprian Paraschiv.

ADVERTISEMENT