Ciprian Tătăruşanu, debut de coşmar la Lyon! A luat trei goluri, iar francezii i-au dat nota 4! Video

Razvan Nicolae   
in Ligue 1
21/07/2019, 12:23
Ciprian Tătăruşanu, debut de coşmar la Lyon! A luat trei goluri, iar francezii i-au dat nota 4! Video
Ciprian Tătăruşanu, debut de coşmar la Lyon

Ciprian Tătăruşanu a avut parte de un debut de coşmar la Lyon în amicalul cu Genoa. Portarul român a părăsit-o pe Nantes în această vară şi a venit la formaţia antrenată de Sylvinho, fost jucător la Barcelona sau Manchester City, cu gândul că îi va lua locul lui Anthony Lopes.

Ciprian Tătăruşanu, debut de coşmar la Lyon. A jucat 45 de minute în amicalul cu Genoa

La debutul în tricoul lui Lyon, Ciprian Tătăuşanu a trăit un adevărat coşmar, primind trei goluri în 45 de minute. Internaţionalul român a început partida pe banca de rezerve şi a fost trimis pe teren în a doua repriză, când i-a luat locul lui Anthony Lopes, la scorul de 1-1. Lyon a condus cu 3-1, dar defensiva echipei lui Sylvinho a capotat în ultimele 30 de minute ale amicalului.

Ciprian Tătăruşanu a primit trei goluri, iar una dintre reuşitele italienilor putea să fie parată, mingea trecând pe sub el. Jurnaliştii de la Maxifoot au criticat prestaţia portarului de 33 de ani şi i-au acordat nota 4. “Nu a fost vina sa la goluri, însă nici n-a avut vreo paradă decisivă”. La Genoa, Andrei Radu nu a fost inclus în lot, acesta revenind de curând în lot, după vacanţa avută pentru participarea cu naţionala U21 a României la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino.

“A fost abandonat de defensiva echipei”

Chiar dacă a fost criticat de jurnaliştii de la Maxifoot, cei de la Le Progres i-au luat apărarea lui Ciprian Tătăruşanu. Aceştia au susţinut că internaţionalul român nu are ce să-şi reproşeze, vina pentru cele trei goluri din ultimele 30 de minute fiind a defensivei.

“Abandonat de defensivă, fostul portar al lui Nantes nu are prea multe să-și reproșeze. În 45 de minute, e dificil să tragi o concluzie asupra celui care se consideră numărul 1 bis. A dat totuși dovadă de autoritate în careu. Nu e uimitor știind caracterul său puternic”, au scris francezii. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles