Sport

Ciprian Tătărușanu, ianuarie de coșmar! A încasat deja 14 goluri în Serie A în 2023 și fanii lui AC Milan nu îl mai suportă: ”Ai putea să faci o paradă?”

AC Milan a avut o evoluție dezastruoasă în meciul cu Sassuolo, iar Ciprian Tătărușanu a ajuns la 14 goluri primite în Serie A de la începutul anului.
29.01.2023 | 16:28
Ciprian Tatarusanu ianuarie de cosmar A incasat deja 14 goluri in Serie A in 2023 si fanii lui AC Milan nu il mai suporta Ai putea sa faci o parada
AC Milan a avut o evoluție dezastruoasă în meciul cu Sassuolo, iar Ciprian Tătărușanu a ajuns la 14 goluri primite în Serie A de la începutul anului. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Sassuolo s-a impus cu un neașteptat 5-2 pe San Siro, iar trupa lui Stefano Pioli a ajuns la patru întâlniri consecutive fără victorie în Serie A, două remize și două înfrângeri.

14 goluri a primit Ciprian Tătărușanu la AC Milan în 2023

Ciprian Tătărușanu a ajuns în poarta Milanului după accidentarea titularului Mike Maignan, însă prestațiile sale sunt criticate vehement de suporteri. Românul a avut o nouă partidă de coșmar în fața lui Sassuolo, a luat 5 goluri și a ajuns la 14 încasate în campionat de la începutul anului.

ADVERTISEMENT

”Rossonerii” sunt departe de forma fantastică care i-a făcut campioni în sezonul precedent, defensiva gafează pe bandă rulantă, iar fostul internațional român nu ajută nici el prea mult dintre buturi.

Tătărușanu nu are pe conștiință niciunul dintre golurile marcate de Sassuolo, deși putea face mai mult la reușita de 2-0, atunci când Frattesi a strecurat mingea între el și bară, însă nici nu a putut să împiedice avalanșa venită spre poarta sa.

ADVERTISEMENT

Cu toate că nu i se pot imputa prea multe, portarul de 36 de ani nu mai este dorit de fani în poarta Milanului, după o lună ianuarie dezastruoasă în care a încasat 14 goluri în 5 meciuri de campionat, unul cu Salernitana, două cu AS Roma, două cu Lecce, patru cu Lazio Roma și cinci cu Sassuolo.

Ironii la adresa lui Tătărușanu

Tocmai această serie neagră i-a înfuriat pe suporterii Milanului. Unii dintre ei fac glume amare pe seama lui Ciprian Tătărușanu după cele 5 goluri încasate de la Sassuolo, în timp ce alții cer conducerii să-l dea afară.

ADVERTISEMENT

Unul dintre aceștia amintește faptul că în ultimele 3 meciuri românul a încasat 11 goluri din 14 șuturi care le-a avut pe spațiul porții și a postat o poză trucată cu Tătărușanu stând în poartă în ținută de stradă, pe un scăunel, sub o umbrelă.

Altul amintește faptul că fostul portar al naționalei României a încasat 18 goluri în luna ianuarie, adăugând și cele 3 primite de la Inter în Supercupa Italia, dar și golul luat cu Torino în Cupa Italiei, care a dus la eliminarea Milanului.

ADVERTISEMENT

Glumele pe seama lui românului continuă și un fan întreabă: ”Tătărușanu ai putea să faci o paradă?”, în timp ce altul notează: ”2 goluri în 2 minute. Mulțumesc Tătărușanu, acum a venit momentul să pleci din clubul meu”.

Întrebat la un moment dat de ce nu-l titularizează pe columbianul Devis Estiven Vasquez Llach, transferat în această iarnă de AC Milan, antrenorul Stefano Pioli a explicat că acesta nu este pregătit, dar un suporter a reacționat violent: ”Dacă nu este încă pregătit să îi ia locul acestui Tătărușanu, înseamnă că este un portar amator care nici măcar în Serie C nu ar juca. Deci, de ce l-au cumpărat?”

AC Milan îi are în lot pe Mike Maignan, Ciprian Tătărușanu, Devis Vasquez și Antonio Mirante. Campioana Italiei se va despărți în vară de doi dintre portari, iar unul dintre acesștia va fi românul.

ADVERTISEMENT