Fotbal international

Ciprian Tătărușanu, pe picior de plecare de la AC Milan. „Diavolii” i-au găsit înlocuitor

29.04.2021 | 18:38
Ciprian Tatarusanu pe picior de plecare de la AC Milan Diavolii iau gasit inlocuitor
ADVERTISEMENT

Doar un an a durat aventura lui Ciprian Tătărușanu pe „San Siro”. Presa din Peninsulă notează că oficialii lui AC Milan au ajuns la un acord cu Gianluigi Donnarumma pentru prelungirea contractului scadent în vară și intenționează să-l transfere, ca variantă de rezervă, pe veteranul Romei, Antonio Mirante.

În aceste condiții, e lesne de înțeles că portarul român, al cărui angajament expiră abia în 2023, nu mai intră în calculele lui Stefano Pioli pentru sezonul viitor și va fi pus pe lista de transferuri.

ADVERTISEMENT

Ajuns la 35 de ani, „Tătă” a bifat doar cinci partide în tricoul „rossonerilor”:  una în Serie A și câte 2 în Europa League, respectiv Cupa Italiei. Salariul este, însă, principalul motiv pentru care italienii își doresc să renunțe la serviciile sale.

Aventura lui Ciprian Tătărușanu la AC Milan se apropie de final

Mirante nu va ajunge la Milan pentru a-l înlocui pe Donnarumma, ci pentru a-l înlocui pe Ciprian Tătărușanu. Discuțiile dintre Milan și Mirante sunt mai vechi.

ADVERTISEMENT

S-a vorbit despre această variantă și în vara trecută, când portarul născut în 1983 urma să fie rezerva lui Donnarumma. Nimic nu s-a materializat atunci, iar Ciprian Tătărușanu a ajuns la Milan ca număr “12”.

Fostul portar de la Lyon poate reprezenta un obstacol major din drumul lui Mirante către Milanello, având în vedere că înțelegerea sa expiră pe 30 iunie 2023. Pentru a-i face loc lui Mirante, Maldini și Massara trebuie să-l vândă mai întâi pe român”, notează Calcio Mercato.

ADVERTISEMENT

„Când nu-mi convine ceva, zic imediat, nu tac”

În altă ordine de idei, Ciprian Tătărușanu  a vorbit într-un interviu nonconformist acordat jurnaliștilor de la Milan TV, post dedicat suporterilor echipei care se află acum pe locul 5 în seria A, despre familie și viața din afara terenului. Așa am aflat că portarul român are o personalitate puternică, deși nu obișnuiește să poarte ranchiună.

Am avut o copilărie foarte frumoasă, am un frate mai mare și făceam totul cu el când eram mic. Locuiam într-un bloc unde erau mulți copii și stăteam toată ziua afară, la joacă. Părinții mei trăiesc încă în acel bloc.

ADVERTISEMENT

Cum am început fotbalul? Unul dintre prietenii cu care mă jucam la bloc s-a dus la o școală sportivă și l-am urmat toți. Ce îmi place la Italia? În primul rând, fotbalul, de aceea am venit aici. E o țară frumoasă, unde se trăiește și se mănâncă bine.

Ce simt înaintea unui penalty? E un moment pe care nu-l poți explica. Practic, ține totul de instinct. Mă uit la seriale, am văzut multe. Cum sunt mereu plecat, cu echipa, în cantonamente… Am urmărit ”Snowpiercer” și aștept noul sezon din ”Ozark”.

Nu port ranchiună, însă atunci când nu-mi convine ceva, zic imediat. Nu tac și las timpul să treacă. Totul se încheie pe loc”, a mărturisit Ciprian Tătărușanu.

ADVERTISEMENT