Ciprian Tătărușanu a făcut miercuri, 11 septembrie, un anunț surprinzător! Fostul portar de la FCSB a decis să se retragă din cariera de jucător profesionist în plin campionat.
Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din fotbal în plin campionat, după ce în sezonul trecut echipa sa, Abha, a retrogradat în eșalonul secund din Arabia Saudită. În stagiunea precedentă, Cristiano Ronaldo nu îl „ierta” pe portarul român.
„Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat și onorat să îl practic! Ți-am dat totul din primele zile și până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură.
Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele. Ele m-au făcut omul care sunt azi! Și pentru toți suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect și sper că am reușit.
Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulțumesc pentru tot!”, a transmis Ciprian Tătărușanu pe contul personal de Instagram.
Ciprian Tătărușanu se afla în Arabia Saudită de un an, după ce în perioada de transferuri din vara anului 2023 portarul român și AC Milan își „strângeau mâinile” și reziliau contractul ce comun acord.
Ciprian Tătărușanu este considerat de multe voci ale fotbalului intern drept unul dintre „cei mai buni portari români din istorie”. Cariera „apărătorului dintre buturi” este una extrem de impresionantă.
Gloria Bistrița l-a lansat în fotbalul mare pe jucătorul născut la București, club care avea să încaseze nu mai puțin de 1,5 milioane de euro de la Steaua București (n.r așa cum era numită echipa patronată de Gigi Becali la acel moment) în vara anului 2009.
În tabăra roș-albastră, Ciprian Tătărușanu avea să se impună imediat ca titular. Totodată, tot la Steaua București portarul a cunoscut cele mai mari performanțe la nivel profesional, printre care două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României, însă apogeul la echipa patronată de Gigi Becali a fost atins cu siguranță în momentul duelului cu Chelsea din optimile UEFA Europa League.
După 5 ani la Steaua București, portarul avea să cunoască echipe din vestul Europei, cum ar fi: Fiorentina, Nantes, Olympique Lyon, AC Milan și la final Abha. Tătărușanu are un „scudetto”, cu AC Milan, în sezonul 2021/2022.
Tătărușanu s-a retras prematur din echipa națională de fotbal a României, pentru care a evoluat în 74 de rânduri, prezențe care-l duc direct în podiumul celor mai selecționați portari din istoria „Tricolorilor”. Pe primul loc se poziționează Bogdan Stelea, cu 91 de selecții, iar pe locul doi Silviu Lung, cu 76 de prezențe.