News

Cîțu, mesaj categoric despre alegerile din PNL: “Este o certitudine că voi câștiga”. Ce spune despre refacerea coaliției

Prim-ministrul României și unul dintre candidații la șefia PNL a oferit joi, la Digi24, un mesaj foarte categoric, declarând că "este o certitudine că voi câștiga", dar a vorbit și despre refacerea coaliției cu USR PLUS.
23.09.2021 | 22:22
Citu mesaj categoric despre alegerile din PNL Este o certitudine ca voi castiga Ce spune despre refacerea coalitiei
ADVERTISEMENT

Ludovic Orban a declarat miercuri că ar fi firească o situație în care învingătorul din cadrul congresului PNL să “ia totul”, spunând că rămânerea în funcție a actualului premier dacă ar pierde alegerile interne nu este o soluție.

Contracandidatul lui Florin Cîțu a declarat în repetate rânduri că are capacitatea de a reface rapid coaliția de guvernare dacă va câștiga congresul PNL din 25 septembrie și că este convins că președintele l-ar desemna din nou ca prim-ministru.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu: “Este o certitidune că voi câștiga congresul PNL”. Ce declară despre refacerea coaliției de guvernare

Florin Cîțu: “Voi câștiga, nu mai este o ipoteză, este o certitudine. Când ai 40 de filiale care te suștin, nu mai este o ipoteză.”

Cosmin Prelipceanu: “Ludovic Orban spune că vă susțin liderii de filiale, dar asta nu înseamnă că vă vor susține și delegații din filiale.”

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu: “Delegații sunt din filiale…”

Cosmin Prelipceanu: “Dar au drept de vot, votul este secret și votează fiecare cum vrea. De ce credeți că i-ați convins?”

Florin Cîțu: “Am văzut oamenii, am discutat cu ei și am văzut că înțeleg mesajul României liberale și este unul foarte simplu.”

ADVERTISEMENT

Cosmin Prelipceanu: “Mesajul lui Ludovic Orban nu este al României liberale?”

Florin Cîțu: “Uitați-vă la PNL cum s-a mutat de la un electorat antreprenorial din orașele mari din ce în ce mai mult pe zona rurală. Scopul meu este să aduc înapoi oamenii din antreprenoriat care mereu au avut principii liberale, oameni care au simțit că mesajele populiste care îi apropiau de PSD, pe aceștia îi vreau înapoi, eu nu vreau un mic PSD.”

Cosmin Prelipceanu: “Câștigați, se face luni, reîncepeți negocierea de refacere a coaliției?”

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu: “Să vă zic clar, de luni USR PLUS va negocia tot cu mine, dar PNL va guverna până în 2024 și va implementa programul de guvernare așa cum este acum. Avem PNRR, Ursula von der Leyen vine luni în România pentru a aproba PNRR, avem mult de muncă, nu putem opri România pentru un partid mic și nu ne putem ruga…”

Cosmin Prelipceanu: “I-ați spus că nu îi rugați și că sunt mici. de ce le spuneți asta dacă vreți să îi readuceți la guvernare?”

Florin Cîțu: “Este un partid mai mic și s-au comportat ca niște copii răsfățați, guvernarea se face cu oameni maturi.”

Cosmin Prelipceanu: “Presupunem că ei sunt în continuare supărați și că vor la guvernare, dar alături de dumneavoastră. Sunteți pregătit pentru guvern minoritar?”

Florin Cîțu: “Vom face orice, iar PNL va rămâne la guvernare până în 2024 și voi căuta în Parlamentul României susținere pentru aceste măsuri. Eu nu cred ca USR care a fost lângă noi când am negociat PNRR va vota împotriva noastră.”

ADVERTISEMENT