Life

Ciupi de la Mandinga, dezvăluiri cutremurătoare despre drama fiicei. Micuța s-a născut cu o malformație

Fiica lui Ciupi s-a născut cu o malformație gravă la inimă, ce i-ar fi putut fi fatală. Viața micuței a fost salvată cu ajutorul unei asociații, care acum luptă pentru alți copii.
08.02.2023 | 17:54
Ciupi de la Mandinga dezvaluiri cutremuratoare despre drama fiicei Micuta sa nascut cu o malformatie
Fetița lui Ciupi de la Mandinga s-a născut cu o problemă gravă de sănătate. Foto: captură Pro TV
ADVERTISEMENT

Asociația Blondie i-a salvat viața Arinei, fiicei lui Ciupi de la Mandinga, iar acum se luptă pentru alți copii care au nevoie de ajutor. Celebrul toboșar și-a spus povestea și a vorbit despre drama care i-a marcat pe el și pe soția sa.

Drama prin care Ciupi a trecut în urmă cu doi ani. Fiica lui a fost la un pas de moarte

Blondie, asociația condusă de Adelina Toncean, face tot posibilul pentru a le oferi o șansă la viață copiilor grav bolnavi aflați în spitalele din România. La începutul acestei săptămâni, mai exact luni, 6 februarie 2023, în emisiunea lui Cătălin Măruță a fost pornită o strângere de fonduri, care să facă posibilul zborul 137, cu care 5 copii urmau să ajungă la Barcelona și Milano pentru a primi tratament.

ADVERTISEMENT

Blondie avea atunci nevoie de 54.000 de mii euro, însă oamenii au donat într-un număr atât de mare, încât au achitat costurile a două zboruri și, implicit, salvarea a nenumărate vieți ale unor copii.

„Am avut cu ajutorul vostru zborul 137 și zborul 138 și pregătim deja zborul 139. Deja am depășit 110.000 de euro strânși. În loc de un zbor am făcut două. Am încheiat și zborul 138 și o fetiță, pentru care deși s-au făcut toate eforturile, nu s-a mai putut face bine, este în momentul ăsta în zbor spre acasă”, a declarat Adelina Toncean în ediția de miercuri, 8 februarie 2023.

ADVERTISEMENT

Ciupi, ajutat de aceeași asociație să-și salveze fiica

În urmă cu doi ani, cu zborul 54 finanțat de asociația Blondie, a fost transportată în Italia Arina, fiica lui Ciupi- toboșarul trupei Mandinga. Micuța a fost diagnosticată încă din timpul sarcinii cu o malformație gravă la inimă, iar artistul și soția lui s-au dat peste cap în încercarea de a o ține în viață.

„Acum doi ani de zile, înainte să se nască, în luna a cincea de sarcină, noi am aflat că ea nu o să poate să respire singură și că are o malformație cardiacă și că va trebui intervenit imediat după naștere, cât de repede se poate.

ADVERTISEMENT

Am căutat soluții. Dumnezeu a făcut în așa fel încât Dumnezeu ne-a scos în cale oameni ca Adelina, ca domnul doctor Cîrstoveanu și toata familia noastră ne-a încurajat, contează extraordinar de mult chestia asta”, a povestit Ciupi la Pro TV.

Ciupi și-a botezat fiica în spital

Pe lângă mulțumire aduse asociației Blondie, Ciupi a dezvăluit că soția sa i-a fost cel mai mare sprijin în acea perioada, cu toate că ea trecuse printr-o naștere prin cezariană și ar fi avut nevoie de timp să se recupereze.

ADVERTISEMENT

Nu și-a văzut fetița după naștere, pentru că Arina a fost transportată direct la Terapie Intensivă. Tot în spital, Ciupi a decis să o și boteze, iar în perioada în care Cristina și micuța se aflau în Italia, artistul de la Mandinga avea grijă de Ștefan, celălalt fiul al său, atunci  în vârstă de 6 ani.

„Am avut noroc cu Cristina. Atunci mi-am dat seama că și ea este un înger pe pământ. Este extraordinară. După naștere, să te mobilizezi atât de repede… Am făcut tot posibilul.

Nu ajungea sânge oxigenat în plămâni. În România nu se poate face treaba asta. A fost transferată la domnul doctor, chiar dacă nu erau locuri la început. Doar Cristina a văzut-o 2 minute când s-a născut, după aceea a plecat la Terapie Intensivă.

A trecut preotul prin spital și am zis că atunci o botezăm. Totul s-a întâmplat într-o cămăruță mică, cu ea și cu o doamnă asistentă care a acceptat să-i zică Crezul. S-a făcut o parte din botez și după aceea fratele meu a botezat-o când a venit acasă și a fost bine.

Apoi a plecat în Italia. Pe tot parcursul zborului, o asistentă i-a făcut respirație. A fost operată. Recuperarea a fost cam anevoioasă un pic, dar după două luni și ceva s-a refăcut. În tot acest timp, eu trebuia să vorbesc cu Ștefan, să-i spun. A înțeles până la urmă”,  a povestit Ciupi de la Mandinga.

„De fiecare dată când mă uit la Arina, îl văd pe Dumnezeu”

Ulterior, Arina a mai avut nevoie de o operație, care a fost făcută în Germania, însă acum fetița lui Ciupi este bine, iar artistul a recunoscut că este zilnic uimit de cât de mult a crescut și s-a dezvoltat, observând tot ce se întâmplă în jurul ei, inclusiv micile schimbări.

„Este un copil atât de prezent. De fiecare dată când mă uit la Arina, îl văd pe Dumnezeu”, a concluzionat Ciupi, toboșarul trupei Mandinga care, acum, face tot posibilul să ajute alți copii care sunt în situația în care i-a fost fiica.

ADVERTISEMENT