News

Clădirea din București care n-a pățit nimic la cutremurul din 1977. A scăpat neatinsă și de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial

Clădirea din București care a rămas intactă după cutremurul din 1977. Fascinează prin aspectul grandios și arhitectura deosebită.
18.05.2024 | 22:29
Clădirea din București care n-a pățit nimic la cutremurul din 1977. Colaj Fanatik/ Foto Wikipedia/ CEC Bank
ADVERTISEMENT

O clădire din București se remarcă atât prin aspectul impresionant, dar și prin faptul că a scăpat neatinsă la cutremurul din 1977. Imobilul a rezistat în perioade foarte grele, inclusiv în timpul bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial.

Clădirea din București care a rămas intactă după cutremurul din 1977

Palatul CEC din Capitală este probabil cel mai spectaculos obiectiv turistic din Centrul Vechi al Bucureștiului. Cu toate acestea, vizitele sunt permise doar când sunt organizate evenimente speciale.

ADVERTISEMENT

Aici găsim sediul CEC Bank, dar și un muzeu care, însă, nu este deschis publicului permanent. Cu toate acestea, clădirea impunătoare fascinează prin aspectul grandios și arhitectura deosebită. Sute de turiști au fost fascinați, de-a lungul timpului, de frumusețea acesteia, chiar dacă cei mai mulți dintre ei s-au mulțumit să o privească doar din exterior.

De altfel, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) are o istorie fascinantă. A fost ridicat în locul în care s-au aflat mănăstirea și hanul “Sfântul Ioan cel Mare”, demolate în anul 1875, decizie luată din cauza degradării în care ajunseseră.

ADVERTISEMENT

Când a fost construit Palatul CEC

Construcția clădirii CEC, situată pe Calea Victoriei, a debutat în vara anului 1897. Regele Carol I al României și Regina Elisabeta au participat la eveniment. Palatul a fost terminat în anul 1900, se arată pe site-ul Primăriei Sectorului 3.

Clădirea a fost ridicată după planurile arhitectului Paul Gottereau, execuția fiind făcută de arhitectul român Ion Socolescu. Se regăsesc elemente reprezentative arhitecturii franceze de la finalul secolului XIX, dar și din alte stiluri diferite.

ADVERTISEMENT

Pentru realizarea Palatului s-au utilizat materiale românești, precum piatra masivă și marmura de Dobrogea. Domul clădirii a fost construit din metal și sticlă. Un aspect impresionant îl au pereții și tavanul, care au fost pictați de artistul Mihail Simonidi.

ADVERTISEMENT

Clădirea a fost folosită din 1900 până în 1999, aici funcționând ghișeele CEC. A trecut testul timpului și a rezistat bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, dar și cutremurelor, aspectul fiind aproape la fel și în zilele noastre.

Muzeul CEC a fost deschis în anul 2005, fiind plasat în Holul Mare al clădirii. Aici pot fi văzute documente din timpuri demult apuse, din colecția Tezaur, dar și seifuri, medalii și produse precum cărți poștale sau timbre.