Sporturi

Clasament WTA actualizat. Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati

20.08.2018 | 00:57
Clasament WTA actualizat Cate puncte are Simona Halep dupa finala de la Cincinnati

Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati. Liderul mondial a ratat șansa de a-și adjudeca al doilea titlu Premier 5 în doar o singură săptămână. Românca a fost învinsă de Kiki Bertens, scor 6-2, 6-7 (6), 2-6. În setul secund, Simona a avut o șansă de a închide meciul, dar nu a reușit să o fructifice. A fost cea de-a treia finală pierdută de româncă la Cincinnati, după cele din 2015 și 2017.

Dar din perspectiva clasamentului WTA, lucrurile stau cât se poate de bine. Simona Halep își apără punctele obținute în 2017, când a fost, de asemenea, în finală. Ceda atunci în fața ibericei Garbine Muguruza. În aceste condiții, Simona Halep își apără cele 585 puncte care se acordă finalistei, astfel că începe săptămâna viitoare cu același număr de puncte ca și pe 13 august, 8.061.

Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati. Şi-a apărat finala din 2017

Dacă Simona Halep își menține punctajul, nu la fel de bine merg lucrurile pentru principalele rivale în ierarhia WTA, celelalte două jucătoare aflate pe podium, Caroline Wozniacki și Sloane Stephens. Cele două vor pierde puncte, după ce rezultatele din 2018 nu au fost pe măsura celor de anul trecut. Astfel, daneza va avea minus 160 și rămâne cu 5975, iar americanca pierde 245 și are 5482.

Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati
Serviciul a ajutat-o pe Simona Halep la Cincinnati, cu excepţia setului decisiv din finală

Cum stă Halep în clasamentul WTA. Va fi pe primul loc şi după US Open!

În actualizarea WTA din 20 august, avantajul Simonei Halep va fi unul de 2086 de puncte față de a doua clasată, Caroline Wozniacki. Pentru liderul mondial urmează turneul de la New Heaven, unde și-a anunțat participarea, dar la care ar putea renunța ca urmare a efortului depus în turneele de la Montreal și Cincinnati. S-au adunat 10 partide pe hard-ul american pentru Halep, dintre care nouă au fost câștigate.

Chiar dacă va renunța la turneul de la New Heaven, Simona Halep nu va pierde puncte. Nici anul trecut nu a participat în turneul din Coneticut, astfel că nu mai are puncte de apărat înainte de US Open. Și celelalte jucătoare de pe podium se află într-o situație asemănătoare. Nu au puncte de apărat la New Heaven și nici nu participă la turneu. Cea mai bine clasată jucătoare care merge în Coneticut este Petra Kvitova, locul 5. De asemenea, jucătoarea de pe locul 6, Caroline Garcia, va fi și ea prezentă.

Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati. Îşi măreşte diferenţa şi în ierarhia Race

Avantajul Simonei Halep va rămâne, astfel, de peste 2000 de puncte înainte de US Open, ceea ce înseamnă că românca are asigurată prima poziție în clasamentul WTA și după turneul de la New York, ultimul de Grand Slam al anului. Halep nu are puncte de apărat de anul trecut, fiind eliminată în runda inaugurală de Maria Șarapova. Wozniacki, eliminată și ea rapid, în turul 2, este cea care se poate apropia cel mai mult, dar tot nu poate recupera distanța, care va fi de minimum 2086 de puncte.

După finala de la Cincinnati, Simona Halep își mărește avantajul și în ierarhia WTA Race. Rămâne singura jucătoare calificată la Turneul Campioanelor și adună un total de 6900 de puncte. Pe locul doi este Angelique Kerber, cu 5022 de puncte. Wozniacki pierde poziția a treia în această ierarhie, fiind depășită de Petra Kvitova. Elina Svitolina este pe cinci, iar Sloane Stephens pe șase.