Fotbal international

Clasamentul coeficienților UEFA! CFR Cluj salt uriaș, Real Madrid a pierdut primul loc. Pe ce loc e FCSB

25.08.2020 | 15:47
Clasamentul coeficientilor UEFA CFR Cluj salt urias Real Madrid a pierdut primul loc Pe ce loc e FCSB
ADVERTISEMENT

Echipa CFR Cluj, care în sezonul precedent a fost eliminată în play-off-ul Champions League și apoi a ajuns până în 16-imile Europa League, a înregistrat o urcare uriașă în clasamentul coeficienților UEFA.

Campioana României a părăsit a doua competiție a Europei după două remize, 0-0 și 1-1, cu FC Sevilla, viitoarea câștigătoare, diferența fiind făcută de golul marcat de spanioli în Gruia.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că a avut un parcurs remarcabil în cupele europene, CFR Cluj nu este clubul din România cu cel mai mare coeficient, ardelenii fiind devansați de FCSB.

Urcare importantă pentru CFR Cluj în clasamentul coeficienților UEFA

”Roș-albaștrii”, care în sezonul recent încheiat nu au prins grupele Europa League, fiind eliminați în play-off de Vitoria Guimaraes, au coborât nouă poziții, de pe locul 66 până pe 75, au 20.500 puncte și sunt cea mai bună echipă din România.

ADVERTISEMENT

În schimb, CFR Cluj, care a avut un parcurs de invidiat sub comanda lui Dan Petrescu, a înregistrat un salt uriaș în clasamentul coeficienților UEFA, urcând 175 de poziții, de pe locul 288 pe 113, cu 12.500 puncte.

În ierarhia coeficienților UEFA se mai regăsesc două formații din România. Astra Giurgiu este în coborâre de pe locul 107 pe 131 cu 9.500 puncte, iar FC Viitorul ocupă poziția 197 cu 5.500 puncte.

ADVERTISEMENT

La vârful ierarhiei, după șase ani în care a condus autoritar acest clasament, Real Madrid a fost depășită de noua câștigătoare a Champions League, Bayern Munchen. Bavarezii au 136.000 puncte, în timp ce ”galacticii” au 134.000 puncte.

Top primelor zece echipe din această ierarhie este completat de FC Barcelona (128.000), Atletico Madrid (127.000), Juventus Torino (117.000), Manchester City (116.000), Paris Saint-Germain (113.000), FC Sevilla (102.000), Manchester United (100.000) și FC Liverpool (99.000).

ADVERTISEMENT

Bayern Munchen a câștigat Champions League după ce a învins în finală, la Lisabona, cu scorul de 1-0, formația Paris Saint-Germain. Trofeul Europa League a revenit celor de la FC Sevilla, după o finală cu Internazionale Milano, scor 3-2.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Shirak: 46,00 este cota pentru “2 pauză / x final”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT