Fotbal intern

Claude Dielna a ajuns la Craiova și l-a impresionat deja pe Gică Craioveanu: ”E fioros. Zimbrișor carpatin l-am numit”

20.02.2020 | 13:21
Claude Dielna a ajuns la Craiova si la impresionat deja pe Gica Craioveanu E fioros Zimbrisor carpatin lam numit
ADVERTISEMENT

Claude Dielna, noul fundaș al celor de la Universitatea Craiova, un transfer pe care FANATIK l-a anunțat miercuri dimineață, a ajuns deja în cantonamentul echipei din Bănie. Legenda oltenilor, Gică Craioveanu, s-a întâlnit cu apărătorul francez de 32 de ani și s-a declarat impresionat de acesta.

Dielna, noul fundal al Craiovei, l-a impresionat deja pe Gică Craioveanu: ”E fioros. Zimbrișor carpatin l-am numit”

Aflată într-o ușoară criză în zona fundașilor centrali, Universitatea Craiova l-a achiziționat în această săptămână pe fostul apărător al celor de la Dinamo, Claude Dielna.

ADVERTISEMENT

La câteva ore după ce FANATIK anunța transferul, jucătorul francez ajungea în cantonamentul echipei din Bănie.

Aflat și el la Craiova în aceste zile premergătoare derby-ului cu CFR Cluj, Gică Craioveanu se declară impresionat de Dielna, despre care spune că ”are faţă de fioros”. Fostul mare atacant al oltenilor i-a găsit deja o poreclă noii achiziții.

ADVERTISEMENT

”Da, mi-am pus apărători, l-am văzut. A venit şi noaptea. Când l-am văzut, direct în cameră m-am dus. Are faţă de fioros, ”zimbrişor carpatin” l-am numit.

Eu sper ca și el, dar și ceilalți, să ne ajute, eu am spus mereu că dacă vine cineva din afară să fie peste ce ai tu în ogradă. La Dinamo juca foarte bine, acum să vedem”, a declarat Gică Craioveanu.

ADVERTISEMENT

Dielna, aflat la a doua experiență în România

Dielna a mai jucat în România sub formă de împrumut la Dinamo București, în perioada februarie – iunie 2017. Dielna a prins 12 meciuri pentru ”câini”, zece în campionat, unul în Cupa României și unul în Cupa Ligii, reușind să câștige această ultimă competiție în care a fost titular în finală.

Peste hotare, Claude Dielna a mai fost legitimat la echipele Lorient, Istres, Olympiacos Pireu, Sedan, Ajaccio, Sheffield Wednesday și Slovan Bratislava. După cele patru luni petrecute la Dinamo, francezul a plecat în MLS, acolo unde a evoluat la New England Revolutions și Portland Timbers.

În cele două sezoane petrecute la New England Revolutions, Claude Dielna a jucat 28 de meciuri, iar la începutul anului 2019 a fost achiziționat de Portland Timbers. La noua sa formație, francezul a jucat 16 meciuri fără să convingă și astfel americanii nu i-au prelungit înțelegerea.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Claude Dielna, conform Transfermarkt
  • 32 de ani a împlinit Dielna pe 14 decembrie

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – CFR Cluj: 1.57 este cota pentru ”sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!