Sport

Claudiu Keșeru, despre simbioza cu fanii FCSB: ”Am scris istorie împreună”

Claudiu Keșeru a revenit cu gol la FCSB în derby-ul cu Dinamo și le-a transmis un mesaj fanilor să rămână aproape de echipă.
14.09.2021 | 11:44
Claudiu Keseru despre simbioza cu fanii FCSB Am scris istorie impreuna
Claudiu Keșeru a revenit cu gol la FCSB în derby-ul cu Dinamo și le-a transmis un mesaj fanilor să rămână aproape de echipă. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Roș-albaștrii au stabilit un  nou record în “Derby de România”: cea mai mare diferență de scor din istoria celui mai tare meci din Liga 1.

Keșeru a revenit cum nu se poate mai bine în tricoul lui FCSB. La al patrulea derby pe care l-a jucat împotriva lui Dinamo, atacantul  a reușit să deschidă scorul cu a patra sa reușită în poarta marii rivale.

ADVERTISEMENT

Mesajul lui Claudiu Keșeru pentru fanii FCSB

Fanii FCSB-ului au luat cu asalt Arena Națională la derby-ul cu Dinamo și au creat o atmosferă incendiară, iar Claudiu keșeru a ținut să le mulțumească și speră să se bucure împreună la finalul sezonului de câștigarea titlului.

”Mi-a fost dor. A fost minunat. Cuvintele sunt mult prea mici pentru emoțiile și trăirile pe care le-am avut cu toții. Vă mulțumesc pentru atmosfera fantastică, am scris istorie împreună.

ADVERTISEMENT

Dar este doar un mic pas spre obiectivele noastre din acest sezon. Sper să fiți alături de noi la fel de mulți în toate meciurile din acest sezon și la final să ne bucurăm împreună”, a scris Claudiu Keșeru, pe Instagram.

MM Stoica, a prezis golul atacantului

Atacantul adus în această vară de Gigi Becali după ce a intrat în conflict cu oficialii campioanei Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, a fost unul dintre cei mai buni jucători din derby, golul său de 1-0 oferind ”roș-albaștrilor” o liniște cu care au putut să domine autoritar jocul.

ADVERTISEMENT

Directorul general al FCSB-ului, Mihai Stoica, a sărit de pe banca de rezerve atunci când mingea șutată de Claudiu Keșeru s-a oprit direct în vinclul porții lui Mihai Eșanu.

Oficialul ”roș-albaștrilor”  a prevăzut parcă acest moment, cu câteva zile înaintea partidei publicând o fotografie în care apare alături de Keșeru și Budescu la care a scris ”Waiting for a free kick (n.r. – În așteptarea unei lovituri libere)”.

ADVERTISEMENT

Keșeru, pariul lui Panduru

Imediat după victoria zdrobitoare din derby-ul cu Dinamo, Claudiu Keșeru a fost extrem de euforic la declarații, dar în același timp a ținut să atragă atenția că mai sunt multe lucruri de pus la punct pentru a se putea vorbi de titlu.

Fostul internațional Basarab Panduru s-a arătat încântat de jocul arătat de Claudiu Keșeru în derby-ul FCSB – Dinamo și l-a lăudat pe atacantul adus de Gigi Becali considerând că acesta va marca multe goluri în Liga 1.

”Keşeru e golgheterul de care FCSB avea nevoie, e omul care probabil va ţine cei doi fundaşi. Ţin minte că întotdeauna spuneam că va ţine fundaşii apropiaţi, e omul care atunci când are mingea, având un stâng foarte bun poate marca multe goluri şi cred că va marca multe goluri”.


  • (P) Cota BETANO pentru FC U Craiova – FCSB: 1,75 este cota pentru „sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT