Robert Niță și Claudiu Petrila au analizat, în emisiunea Suflet de Rapidist, ce îi lipsește Rapidului pentru a fi un candidat cu șanse reale la câștigarea campionatului.
După două etape de play-off, Rapid e pe locul 6, la 8 puncte în spatele Universității Craiova și FCSB, care conduc în clasament. De altfel, cele două au fost adversarele Rapidului de până acum în play-off și ambele au reușit să „fure” puncte înscriind în minutele de prelungire.
Rapid a condus cu 3-2 pe terenul lui FCSB, cu un om în minus după eliminarea lui Borza, dar Tănase a închis tabela la 3-3, în minutul 90+4. Iar în runda precedentă, U Craiova a luat toate punctele în Giulești, cu un gol al lui Mitriță marcat, de asemenea, în 90+4.
În acest context, Robert Niță și-a întrebat invitatul: „Ce crezi că lipsești echipei în momentul de față? Știu, e incomod să spui, că ești jucător. Dar ești cel mai în măsură s-o spui, spre deosebire de conducere, de suporteri, de cei care privesc fotbalul. Ce crezi că lipsește Rapidului pentru a se bate cu șanse la campionat sau a câștiga titlul?”
„Puțin curaj. Am simțit unele meciuri parcă ne este frică să câștigăm… Pot să zic că da, e o teamă de victorie. Cumva, în jurul nostru e o presiune mare. Pentru că s-au investit foarte mulți bani și fanii vor să fim cât mai sus. Și, cumva, parcă dăm o tentă de frică în unele meciuri. Deși nu ar trebui, pentru că suntem o echipă foarte bună, cu un antrenor bun, care știe ce face. Și cred că avem toate ingredientele să fim cât mai sus în clasament. Ne lipsește puțin curaj”, a răspuns Claudiu Petrila.
Robert Niță n-a ratat ocazia și l-a întrebat pe Petrila dacă acel curaj amintit lipsește doar în derby-uri sau în orice meci cu miză. Mai ales că pentru Rapid urmează un meci capital pentru acest sezon, sfertul de finală în Cupa României cu Metalul Buzău. Iar după aceea, la 3 zile distanță, derby-ul cu Dinamo din campionat. Petrila va fi marele absent în ambele partide, după ce a fost eliminat de Istvan Kovacs după fluierul final al jocului cu U Craiova.
„O să vină o perioadă cu meciuri foarte importante. Timp de 5 zile, jucăm cam cele mai importante meciuri. Dacă batem pe Metalul Buzău (n.r. – în sferturi Cupei României), mergem în semifinale. Dacă batem pe Dinamo, ne apropiem de primele 4. Va fi o perioadă foarte grea din care sper să ieșim cu capul sus.
Eu sper că nu (n.r. – suspendarea nu-l va scoate din ritm). Nu este o perioadă foarte lungă, doar 6 zile, o săptămână. Am avut noroc sincer, deși îmi pare rău că lipsesc, normal! Dar o să treacă repede și sper ca de la meciul următor să fiu în forma mea cea mai bună”, a precizat vedeta Rapidului, care a precizat ce obiective are pe final de sezon: „Un trofeu cu Rapid! Campionatul, în momentul de față, este greu. Cred că ne rămâne Cupa. Și primele 3 în campionat”
Chiar dacă Rapid pare ieșită din cursa pentru titlu în SuperLiga, Petrila își urmărești adversarele meci de meci: „M-am uitat (n.r. – la meciurile Dinamo – FCSB și U Cluj – CFR Cluj). Îmi place să mă uit, să analizez, să văd ce fac ei în plus față de noi. Ca echipă, consider că nu suntem cu nimic sub ei”.
Decarul de la Rapid a dat verdictul și în ceea ce privește forța primelor două clasate, FCSB și U Craiova, pe care le-a întâlnit în startul play-off-ului: „Poate un plus pentru FCSB. Au jucători foarte buni, dar nici noi nu suntem sub ei ca lot, ca valoare. Ne trebuie un pic de curaj și de ambiție, să fim la nivelul lor”.
„Mie mi s-a părut mai periculoasă Craiova”, a intervenit Robert Niță, făcând referire la compartimentul ofensiv.
„Nu cred că e diferență foarte mare. Poate un mic plus, pentru că îl au pe Mitriță, care este un jucător incredibil”, a răspuns fotbalistul.
„E Mitriță cel mai bun din campionat? Înaintea lui Petrila?”, l-a tachinat moderatorul.
„Mitriță cred că este cel mai bun jucător din campionat. Înaintea lui Petrila… 100%. Așa ceva nu am văzut de mult timp. Mă uit la el și mă întreb cum face. Fără să exagerez, îmi place foarte mult. Și jucăm pe aceeași poziție, de aceea îmi permit… Sunt sincer, nu mă ascund. E un jucător foarte bun, pe care îl admir. Va fi foarte greu (n.r. – ca Mitriță să rămână în SuperLiga). La cum joacă în momentul ăsta, la ce goluri dă, va fi foarte greu să-l țină pe viitor. Chiar dacă nu mai este la prima vârstă, încă poate să ofere foarte multe fotbalului”, a fost concluzia lui Claudiu Petrila.