O femeie din județul Olt a trecut prin coșmarul vieții sale, după ce s-a trezit în casă cu un bărbat. Individul a violat-o, apoi i-a furat o sumă de bani. Șocată, victima a sunat la 112, iar agresorul a fost prins.
Totul s-a întâmplat luni, în a doua zi de Paște, în comuna Orlea din Olt. Femeia, în vârstă de 40 de ani, cu handicap locomotor, se afla singură în locuință atunci când un individ de 39 de ani, care locuiește în aceeași zonă, a intrat în casa ei.
Bărbatul cunoștea problemele de sănătate ale victimei și, profitând de starea ei, a comis violul. A lovit și a amenințat-o, apoi a dus-o într-o cameră unde a întreținut relații intime cu ea. Apoi, individul a tâlhărit-o.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani, din comuna Orlea, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unei femei de 40 de ani, din aceeași localitate.
Prin întrebuințare de amenințări și acte de violență ar fi condus-o pe femeie într-una dintre camerele locuinței, unde ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta împotriva vointei sale. De asemenea, bărbatul i-ar fi sustras femeii 1.350 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Imediat după ce agresorul a plecat din casă, femeia a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Polițiștii l-au căutat pe bărbat și la scurt timp a fost identificat și prins. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de viol în forma agravată și tâlhărie calificată.
Individul a fost dus la audieri. Ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, conform presei locale. Astăzi va fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, cel mai probabil urmând să stea în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Un caz similar a avut loc, la finalul lunii martie, în localitatea Motru din județul Gorj. Un instalator a încercat să violeze o tânără de 32 de ani, după ce a fost chemat în casa femeii pentru a repara centrala termică.
Pentru că s-a opus, bărbatul de 63 de ani a lovit-o, apoi a plecat, însă nu înainte de a-i lua telefonul, pentru a nu suna la 112. Victima și-a anunțat mama, care a luat legătura cu Poliția, iar ulterior instalatorul a fost prins și reținut pentru 24 de ore în urma faptei sale.