Sunt momente de doliu pentru cântăreața Ileana Șipoteanu. Celebră datorită unor melodii și șlagăre precum „Ce mult te-am iubit”, artista se confruntă cu o mare pierdere în familia sa.
Ileana Șipoteanu a făcut anunțul pe rețelele sociale, iar vestea a fost una care i-a întristat pe românii care o urmăresc în mediul online. Aceasta a suferit o nouă pierdere, după ce soțul ei a decedat cu trei ani în urmă.
Clipele triste se petreceau când artista împlinea vârsta de 50 de ani și ar fi trebuie să fie un prilej aniversar. Veștile triste au venit pe Facebook, acolo unde solista le-a împărtășit tuturor mai multe detalii.
Ileana Șipoteanu este iarăsi în doliu. Artista de 53 de ani a suferit foarte mult după pierderea soțului ei, compozitorul Dumitru Lupu. Bărbatul s-a stins în noaptea de 21 spre 22 iulie 2020, în ziua în care ea împlinea 50 de ani.
De această dată Ileana Șipoteanu și-a pierdut socrul, fiind vorba despre tatăl regretatului compozitor. Acesta s-a stins la 94 de ani și cântăreața a făcut mărturii impresionante despre vârstnic. Legătura dintre ei pare să fi fost una foarte puternică, de aceea a dorit să îi aducă un ultim omagiu socrului, prin intermediul unei postări pe Facebook.
„Se stinse și cel de-al treilea urlet din haita Lupilor. Socrul meu (94 ani) sau Tataia Lupu. A fost un Om bun și drept, credincios, haios, care și-a trăit viața în ultimii ani, așa cum și-au trăit-o toți bătrânii noștri. GREU.
A fost o fire sportivă, dar cei trei ani după plecarea la cer a Maestrului și a soției sale (Mamaie) au fost pentru el cei mai istovitori. Nu mai voia nimic. Își aștepta cuminte sfârșitul.”, a fost mesajul de doliu transmis de Ileana Șipoteanu.
„M-a iubit și m-a admirat. Și eu pe el. Iar Dumi l-a adorat. Fii iertat, Tataie, și fă-te frumos, că mergi la o Mare întâlnire. Vă salut!”, a mai scris cântăreața, pe Facebook.
Impresionați de toate acestea, românii care o urmăresc pe Ileana Șipoteanu în mediul online i-au lăsat acesteia foarte multe mesaje de condoleanțe, prin intermediul secțiunii de comentarii.
„Cinste dumneavoastră pentru felul cum vorbiti despre existența unui om, cât timp a fost în ființa și acum în neființă!”, „Dumnezeu să-l ierte!”, „Este impresionant ca la sfârșit să meriți astfel de descriere, să vorbească cineva despre tine cu atât de mult drag! Condoleanțe!”, au fost doar o parte din comentariile lăsate de fani.