Un copil de doi ani și jumătate, care se juca cu fratele lui, a căzut în râul Mureș, miercuri, în municipiul Aiud. Băiețelul a fost găsit inconștient. A răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat de urgență la spital.
Din nefericire, micuțul de doi ani a căzut în râul Mureș a murit la spitalul din Alba Iulia, aici unde a fost transportat imediat după incidentul grav. Copilul a răspuns manevrelor de resuscitare, însă, în jurul orei 17:00 a fost declarat decedat, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, citat de Observator News.
Minorul a căzut în apă, miercuri după-amiaza, în timp ce se juca cu fratele lui mai mare, casa lor aflându-se lângă râul Mureș. Copiii erau în grija bunicilor.
Incidentul s-a petrecut în apropierea străzii Hotarului din Aiud. Miercuri, polițiștii au fost alertați printr-un apel de urgență cu privire la o persoană inconștientă, căzută în Mureș. Ajunși la fața locului, aceștia au descoperit că este vorba despre un copil de doar doi ani și șase luni. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, micuțul se juca împreună cu fratele său, în vârstă de patru ani, când, dintr-un moment de neatenție, a alunecat și a fost luat de ape.
Echipajele medicale ajunse rapid la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare. Din fericire, copilul a răspuns și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale. În prezent, polițiștii investighează circumstanțele exacte ale incidentului.
Ancheta este desfășurată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Momentan nu se știe cine ar fi trebuit să îi supravegheze pe copii în momentul în care s-a produs accidentul sau despre cine era alături de ei în acea clipă.
Un alt caz zguduitor a avut loc recent în Medgidia. O fetiță de 1 an și 10 luni a murit vineri la spital, după ce s-ar fi lovit de un corp de mobilier în timp ce se afla în grija unei femei din Medgidia. În acel moment, în locuință se mai aflau alți șase copii minori.
Polițiștii au fost alertați în jurul orei 13:20, când spitalul din Medgidia a raportat decesul copilului. Potrivit primelor informații, fetița ar fi suferit răni grave în urma accidentului și nu a mai putut fi salvată. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale analizează cazul și urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident sau dacă există alte aspecte care necesită măsuri legale. Autoritățile vor verifica și condițiile în care femeia avea grijă de mai mulți copii în propria locuință, pentru a vedea dacă exista un cadru legal pentru acest tip de activitate. Ancheta este în desfășurare.