Clipe grele pentru Maria Ciobanu. La scurt timp după ce s-a întors în România, soțul interpretei a suferit un accident. Întreaga familie și-a făcut griji cu privire la starea lui de sănătate.
Maria Ciobanu este una dintre cele mai iubite interprete din România. După ce a locuit șase ani în Statele Unite ale Americii, artista a decis să revină definitiv în țara ei de suflet.
În prezent, Maria Ciobanu și soțul ei, Mircea Cîmpeanu locuiesc în București. Cei doi au o casă în Sectorul 6 al Capitalei și este locul unde se simt cel mai bine și unde își găsesc liniștea.
Recent, Maria Ciobanu a trecut prin clipe foarte grele. Interpreta s-a speriat după ce soțul ei a suferit un accident. Fostul baschetbalist s-a împiedicat în curtea casei, iar în urma căzăturii, s-a lovit destul de puternic la cap.
În exclusivitate pentru cancan.ro, Ionuț Dolănescu a povestit care este starea de sănătate a fostul baschetbalist în vârstă de 86 de ani. Artistul a recunoscut că mama lui s-a speriat destul de tare, dar este bine.
”Mulțumim bunului Dumnezeu, mama este sănătoasă! În schimb, soțul mamei are probleme de sănătate. Zilele trecute, s-a împiedicat în curte, a alunecat și s-a lovit la cap. Dânsul a fost baschetbalist, este o persoană de vreo 2 metri, vă dați seama.”, a spus artistul pentru sursa menționată.
Accidentul pe care l-a suferit Mircea Cîmpeanu a fost destul de grav. Soțul Mariei Ciobanu a ajuns pe mâinele medicilor care i-au acordat toată îngrijirea de care a avut nevoie. Din fericire, soțul interpretei este mult mai bine acum și se află în afara oricărui pericol.
Înainte de acest incident, familia Mariei Ciobanu se pregătea pentru un alt eveniment. Interpreta și copiii ei au plănuit o reuniune de familie, mai ales că venea în țară și Camelia, sora lui Ionuț.
Totuși, Maria Ciobanu și copiii ei nu au fost nevoiți să amâne și nici să anuleze reuniunea de familie. Datorită faptului că Mircea Cîmpeanu a primit îngrijirile medicale la timp, momentul dificil a fost depășit cu brio.
Mariajul Mariei Ciobanu cu Mircea Cîmpeanu durează de mai bine de 40 de ani. Înainte de a se căsători cu faimoasa interpretă, acesta a fost soțul Ilenei Sărăroiu.