News

Clotilde Armand, noi acuzații la adresa Romprest. Ce declară primarul Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul ales al Sectorului 1, a lansat noi acuzații la adresa firmei Romprest, cea care are în gestiune serviciul de colectare a deșeurilor.
10.06.2021 | 22:44
Clotilde Armand noi acuzatii la adresa Romprest Ce declara primarul Sectorului 1
ADVERTISEMENT

Armand a solicitat în urmă cu câteva zile stare de alertă în sectorul pe care îl adminstrează, după ce deșeurile nu au mai fost colectate.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat joi că nu se impune instaurarea stării de alertă și că va căuta soluții alături de edil pentru a debloca situația din sector.

ADVERTISEMENT

Clotilde Armand, noi acuzații la adresa Romprest în scandalul deșeurilor. Ce declară edilul

Astăzi am aflat ceva incredibil: Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service S.A. NU EXISTĂ!

Da, ați citit bine. Înțeleg că domnul premier s-a poziționat public cerând ambelor părți (primărie și companie) să respecte înțelegerile contractuale (reguli făcute în 2008 de PNL).

ADVERTISEMENT

Dar ce ne facem dle. premier dacă nu există contract?! Nu credeți așa ceva, nu? Haideți să vă explic ceva de neînchipuit: Două sentințe judecătorești definitive și irevocabile au constatat că acest contract a fost încheiat fraudulos și l-au ANULAT.

Exact în ziua în care fostul primar Andrei Chiliman semna contractul, 30 iunie 2008, Curtea de Apel București anula definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție, deoarece încălca directivele comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii (…)

ADVERTISEMENT

Astfel, contractul Romprest a fost semnat în disprețul Justiției, cu aprobarea PSD și PNL. Și cu o tăcere din partea partidelor politice de peste 10 ani. Nimeni nu a scos o vorbă despre asta.

Rămân acum întrebările mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în care am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari trebuie să răspundă în fața Justiției?

ADVERTISEMENT

Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere. Case closed Romprest. Vrem banii înapoi și să plecați mai repede”, a afirmat Clotilde Armand în cadrul unei postări pe una dintre rețelele de interacțiune socială.

Barna, despre gunoaiele din Sectorul 1: “Sunt zile de disconfort, e un preț pe care îl plătim”

Dan Barna: “Sunt niște zile de disconfort și eu am gunoi la bloc, dar este un cost pe care trebuie să îl plătim pentru a discuta probleme acestea legate de contractele oneroase, asta e realitatea.”

Ionuț Cristache: “Ați promis astfel de politică și e foarte bine că denunțati contracte care poate sunt păguboase pentru cetățeni.”

Dan Barna: “Cum poate?”

Ionuț Cristache: “Stați puțin că nu sunteți instanță, domnule Barna, o instanță este cea care spune că un contract este bun sau prost, dumneavoastră acum doar o retorică.”

Dan Barna: “Nu este o retorică, este un lucru pe care îl spune orice cetățean care se revoltă, am zis să aduc și acest gen de mesaj.”

ADVERTISEMENT