Poli Iași, care a încheiat pe locul 6 în play-out-ul SuperLigii în sezonul 2023/2024, va primi suma de un milion de euro din partea Primăriei înainte de startul stagiunii viitoare. Astfel, fotbaliștii de la Poli Iași vor primi o parte din salariile restante, dar și primele pentru salvarea de la retrogradare.
Poli Iași s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă a sezonului. Gruparea din Copou a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 2-0, și a terminat sezonul pe locul 6 în play-out, primul deasupra liniei roșii. La începutul lunii iunie, moldovenii au primit o veste uriașă.
Consiliul Local de la Iași a aprobat alocarea sumei de 1.000.000 de euro către echipa antrenată de Tony da Silva. Vestea vine cum nu se poate mai bine pentru Poli Iași, care va plăti o parte din restanțele salariale ale fotbaliștilor, dar și bonusurile pentru atingerea obiectivului, adică salvarea de la retrogradare.
Suma de 5 milioane de lei (aproximativ un milion de euro) a intrat în club prin intermediul Legii 350, care are ca principal scop finanțarea nerambursabilă din fonduri publice. Florin Briaur, managerul executiv al lui Poli Iași, a dat detalii despre lovitura din Copou.
”Începând din acest an, am reușit să implementăm la nivelul Consiliului Local o procedură pe Legea 350, prin care cluburile de SuperLiga pot beneficia de finanțate din partea autorităților locale.
De acum înainte, vom putea accesa fonduri din partea Consiliul Local în baza acestei proceduri. Politehnica Iași este cea mai iubită echipă din Iași, este echipa comunității și sper ca pe lângă autoritățile locale să vină lângă noi și investitori privați, pentru a construi un club performant la Iași”, a declarat Florin Briaur.
Lotul lui Poli Iași se va reuni miercuri, 5 iunie. O zi mai târziu, moldovenii vor efectua vizita medicală la Dorna Medical și Preventis. Vineri, 7 iunie, gruparea din Copou va da startul antrenamentelor și testelor fizice.
În weekendul 8-9 iunie, Poli Iași va efectua un antrenament în spațiu neconvențional, la Hamak după care fotbaliștii vor beneficia de o zi de odihnă. La începutul săptămânii viitoare, Poli Iași va pleca într-un cantonament montan la Cheile Grădiștei.
Stagiu de pregătire se va desfășura în perioada 10-16 iunie. De asemenea, echipa lui Tony da Silva va juca un meci amical cu ASF Hărman, din Liga a 4-a Brașov. După finalul meciului, Poli Iași va reveni în Copou.