Evenimentul central din seria aniversară pregătită de CSA Steaua cu ocazia împlinirii a 75 de ani de activitate a fost amicalul de gală dintre legendele Stelei și cele ale României.
Au îmbrăcat din nou tricoul roș-albastru, între alții, Mirel Rădoi, Iosif Rotariu, Constantin Gălcă, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Tudorel Stoica, Daniel Oprița, Adi Ilie, George Ogăraru, Iulian Miu, Cristi Ciocoiu, Gabi Boștină.
Pentru România au evoluat Daniel Pancu, Adrian Iencsi, Florin Prunea, Cosmin Contra, Florentin Petre, Ionel Dănciulescu, Florin Cernat şi Neluțu Sabău și mulți alți foști internaționali.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, grație golurilor marcate de Cristi Ciocoiu și Iosif Rotariu pentru Steaua, respectiv Cristea, dublă pentru România. Cele mai frumoase faze pot fi vizualizate AICI.
Prezent la ceremoniile organizate în Complexul Sportiv Ghencea cu prilejul aniversării a 75 de ani de activitate a CSA Steaua, ministrul Apărării, Vasile Dîncu le-a făcut o promisiune suporterilor echipei de fotbal.
”Vreau să vă spun că sunt hotărât să sprijinim cu toate mijloacele pe care le am la dispoziţie clubul Steaua. Şi este problema conducerii clubului să găsim cea mai bună soluţie pentru ca sportivii noştri să poată să joace în Liga1.
Sprijin acest proces şi vă promit că acest lucru se va întâmpla. Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă”, a spus Vasile Dîncu.
Florin Talpan a avut un moment ciudat când a pășit pe podium. Chiar în acel moment, un foc de artificii a fost declanșat pe stadion, iar juristul s-a speriat și a scăpat premiul, distrugându-l complet.
Florin Talpan a fost primit cu aplauze de către toți suporterii veniți să vadă meciul dintre legendele Stelei și legendele României.
Momentele festive pregătite de organizatorii sărbătorii CSA Steaua au început cu premierea comandaților din conducerea clubului sportiv, dar și alți ofițeri din cadrul Armatei, chiar dacă nu fac parte din structura CSA.
Din păcate pentru participanți startul sărbătorii a avut loc în fața tribunelor goale, doar la una dintre peluze fiind un grup ceva mai consistent de copii, legitimați la Academia de fotbal a clubului militar.
Și juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a fost premiat pentru întreaga activitate. El s-a remarcat mai ales în ”războiul” pe care îl poartă în instanțe cu finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, și cu fanii echipei latifundiarului.
După ce au fost premiați oficialii clubului militar, a venit rândul foștilor campioni olimpici. Fosta gimnastă Sandra Izbașa a fost uitată de amfitrionul evenimentului. În cele din urmă greșeala a fost corectată.
Clubul Steaua aniversează 75 de ani de la înființare, iar „militarii” au pregătit un spectacol special pe stadionul Ghencea, unde va avea loc un meci demonstrativ între legendele „roș-albastre” și cele ale naționalei.
Costel Gâlcă, fostul mare jucător al Stelei și al naționalei, îi cheamă pe suporteri la meciul demonstrativ dintre echipele lui Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu.
„Ne vedem din nou pe Ghenea, să retrăim momente pline de emoţie la Meciul Legendelor. Te aştept şi pe tine în tribună”, a transmis Gâlcă.
Fostul căpitan din Ghencea, Dorin Goian, e nerăbdător să revină pe stadionul unde a obținut cele mai mari performanțe: „Voi juca din nou alături de foştii mei colegi în ziua în care clubul sărbătoreşte 75 de ani de la înfiinţare. Mi-e dor de Ghencea şi abia aştept să fiu pe teren”.
Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo, abia așteaptă să intre pe teren în Ghencea: „Este o onoare să particip la un asemenea eveniment organizat de clubul Steaua, care a format sute de sportivi extraordinari de a lungul timpului. Va fi o plăcere să fiu pe gazon alături de foști colegi de generație și sperăm să facem un spectacol pentru cei care vor fi în tribune”.
În timp ce Daniel Pancu și-a adus aminte de primul meci pe care l-a jucat împotriva Stelei: „Sunt bine, chiar dacă am patru kg în plus. Mereu este o plăcere să ne revedem cu foștii colegi, adversari, mă simt destul de bine fizic și sperăm că îi vom încânta pe cei care vor veni să ne vadă.
Primul meu meci pe Ghencea, a fost Steaua-Poli Iași, în 1995. Eram un copil pe atunci, ne-a bătut Steaua cu 4-0. Ultimul gol pe care l-am dat contra lor a fost cu Sorin Cârțu antrenor, la ei, și Marian Rada la noi (n.r. la Rapid), i-am bătut cu 1-0”.
„Întotdeauna revederea cu foștii colegi de la echipa națională este o bucurie, vom simți din nou mirosul vestiarului și ne vom aduce aminte de momentele din cariera de fotbalist. De abia aștept să-mi iau echipamentul pe mine.
Vor fi momente intense, mai ales că vor fi suporteri în tribune pe acest stadion minunat și ne vom simți din nou tineri”, a afirmat, Adrian Iencsi, un alt fost căpitan al Rapidului.