Petrolul, U Cluj şi Farul, ca şi promovate în Liga a III-a. Oţelul, emoţii mari. Progresul, învinsă la „masa verde”

Silviu Ghering    Alex Brădescu   
în Fotbal intern
18/06/2017, 00:03
Petrolul, U Cluj şi Farul, ca şi promovate în Liga a III-a. Oţelul, emoţii mari. Progresul, învinsă la „masa verde”

Astăzi au avut loc primele manşe ale barajelor de promovare în Liga a III-a. Echipe de tradiţie ale fotbaului românesc, precum Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Farul Constanţa sau Progresul Bucureşti au jucat şi ele partidele pentru trecerea în eşalonul superior.

Clujenii nu au avut nicio problemă cu Lăpuşul Târgu Lăpuş (campioana judeţului Maramureş), învingând cu 8-0 pe teren propriu, într-o partidă la care au asistat peste 3.000 de spectatori, jucată pe „Cluj Arena”. Dorin Goga, care a mai jucat în ţară şi la Poli Timişoara, Rapid sau ASA Târgu Mureş, a marcat 4 goluri pentru clujeni.

Video cu fanii lui U Cluj pe „Cluj Arena

Petrolul este şi ea ca şi promovată după ce a reuşit să învingă în deplasare pe Dentaş Tărtăşeşti (Dâmboviţa), cu scorul de 3-0. Aproape 1.000 de fani ai „lupilor” au fost prezenţi la partida care s-a jucat pe stadioniul din Răcari (Dâmboviţa). Petrolul este echipa care stă cel mai bine financiar dintre formaţiile de tradiţie retrogradate în ligi inferioare, ei fiind preluaţi de compania franceză Veolia, cea care sponsorizează şi pe Olympique Lyon.

La fel se poate considera, adică promovată în Liga a III-a, şi Farul Constanţa, învingătoare detaşată tot în deplasare, 7-2 cu Pescăruşul Sarichioi jr (Tulcea).

Emoţii mari are, însă, Oţelul Galaţi. Campioana României din 2011, proaspăt reînfiinţată, a pierdut prima manşa a barajului pe terenul campioanei judeţului Iaşi, Unirea Mirceşti, cu scorul de 1-0.

Într-o situaţie total compromisă se află campioana Ligii a IV-a bucureştene, Progresul Spartac 1944, care a pierdut „la masa verde” turul barajului cu Voinţa Crevedia II, echipă din judeţul Dâmboviţa, dar care este campioana judeţului Ilfov la nivelul Ligii a IV-a, una dintre multele ciudăţenii ale fotbalului mic… Progresul Spartac 1944 a pierdut cu 0-3 pentru că nu a avut 2 medici la stadionul „Romprim” la ora meciului, 18:00. Ambulanţa prezentă avea un singur medic şi o asistentă, aşa că partida nu s-a mai jucat după o oră de aşteptare, nervi, acuzaţii reciproce şi contestaţii. Progresul Spartac 1944 a contestat prima dreptul de joc al portarului de la Voinţa Crevedia II, oaspeţii au acuzat că legitimaţia de joc a portarului ar fi fost furată din cabina arbitrilor de cineva din anturajul gazdelor şi apoi au contestat la rândul lor dreptul de joc a nu mai puţin de 3 jucători bucureşteni (Stoian, Geană, Frangu)! Totul s-a transformat într-un circ ieftin, terminat cu scor de forfait în favoarea Voinţei Crevedia II din cauza absenţei celui de-al doilea medic, ceea ce a anulat orice contestaţie depusă de cele două echipe.

Rezultatele celorlalte meciuri-tur din barajele pentru promovarea în Liga a III-a

CS Strehaia (Mehedinţi) – Voinţa Saelele (Teleorman) 2-4
CS Diosig Bihardioszeg (Bihor) – Şoimii Lipova (Arad) 1-6
FC Avrig (Sibiu) – Unirea Bascov (Argeş) 1-0
AS Mureşul Ruşii-Munţi (Mureş) – Viitorul Ghimbav (Braşov) 0-2
CS Amara (Ialomiţa) – Metalul Buzău (Buzău) 0-4
CSM Dunărea Giurgiu (Giurgiu) – Agricola Borcea (Călăraşi) 2-2
Şcoala de Fotbal PRO Mureşul Topliţa (Harghita) – ASCS KSE Târgu Secuiesc (Covasna) 0-2
Internaţional Băleşti (Gorj) – Tractorul Cetate (Dolj) 2-1
Viitorul Daeşti (Vâlcea) – AS Milcov (Olt) 0-0
Unirea 08 Tăşnad (Satu Mare) – CS Dumbrava Gâlgău-Almaşului (Sălaj) 3-1
ACS Dumitra (Bistriţa-Năsăud) – CSM Bucovina Rădăuţi (Suceava) 0-0
Sănătatea Dărăbani (Botoşani) – Viitorul Curiţa (Bacău) 1-0
Victoria Traian (Brăila) – FC 2007 Gârceni (Vaslui) 4-0
Teiul Poiana Teiului (Neamţ) – CSM Focşani 2007 (Vrancea) 1-2
Viitorul Caransebeş (Caraş-Severin) – Şurianu 1945 Sebeş (Alba) 1-2
Inter Petrila (Hunedoara) – ACS Ghiroda (Timiş) 1-2

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles