Clujenii laudă Dinamo: “Merită să joace în Liga Europa”

Mircea Dominte   
în Fotbal intern
06/05/2014, 23:34
Clujenii laudă Dinamo: “Merită să joace în Liga Europa”

Florin Costea speră la Liga Europa, chiar dacă CFR e la şapte puncte de Dinamo, cu trei etape înainte de final.

“Vreau să marchez meci de meci şi să cîştigăm fiecare meci. Nu vreau să vorbim despre bani. Sigur se vor rezolva şi problemele financiare şi sigur va fi mult mai bine. Sperăm încă la Liga Europa, pentru că mai sînt trei etape şi cine ştie ce se poate întîmpla… Dinamo merită locul pe care îl ocupă, este o echipă bună”, a declarat Florin Costea la finalul meciului.

“Preferam să pierdem azi şi să fim pe primul loc… Aşteptăm să se termine sezonul şi să se tragă linie. La vară vor pleca mulţi jucători, vor veni la fel de mulţi. Eu am spus că îmi doresc să rămîn, dar nu în actualele condiţii. Ne este foarte greu financiar, dar în această seară am demonstrat că sîntem băieţi de caracter. Ne-am gîndit prea mult la Cupă şi la campionat, aşa că după prestaţia noastră nu ne putem propune mai mult. Dinamo merită să joace în Liga Europa, pentru că este o echipă tînără, bună. CFR s-a luptat la trofee mereu în ultimii ani, dar acum este o situaţie mai delicată. E greu să tragi la cupă şi campionat, cînd nu eşti plătit”, a adăugat şi Ciprian Deac.

“E al treilea gol pe care îl dau împotriva lui Dinamo. Mă bucur că am cîştigat. Sper să marchez şi în ultimele trei meciuri. Mai am 15 zile la echipa asta şi apoi vedem ce se întîmplă. Sînt ceva luni bune de cînd nu am luat bani. Muncim şi sper să terminăm cît mai sus în clasament”, a spus Paul Batin.

“A fost o seară frumoasă pentru că am bătut clar la Dinamo acasă. Ne aşteptam la un meci greu, dar noi am jucat foarte bine şi sper să ne menţinem la fel şi în ultimele trei etape. Noi jucăm fiecare meci să cîştigăm şi ar fi perfect ca la final să prindem un loc de Liga Europa. Putem ajunge Dinamo din urmă dacă se încurcă. Este o situaţie grea pentru că sîntem neplătiţi de patru luni. Fiecare îşi doreşte să plece la mai bine. Sperăm că se vor rezolva problemele cît mai repede”, a încheiat Sergiu Negruţ.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles