CNAS a anunțat noi reguli pentru a primi concediul medical

SPECIAL FANATIK
Flaviu Popa   
în HotNews
27/03/2020, 23:11
CNAS a anunțat noi reguli pentru a primi concediul medical SPECIAL FANATIK
Noi reguli impuse de CNAS

Concediile medicale vor fi acordate în funcție de noi prevederi, adaptate la noua criză mondială. Acestea au intrat deja în vigoare, conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)

Noi reguli pentru a primi concediu medical

Documentele vor putea fi transmise în format electronic, informează news.ro.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 502/417 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017 a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.

De asemenea, a intrat în vigoare Ordinul ministrului sănătății nr. 414/2020 din 11 martie 2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.

„Acest ordin conţine reglementări referitoare la modul în care se eliberează avizele epidemiologice necesare pentru obţinerea certificatelor de concedii medicale pentru cei aflaţi în carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate) sau în izolare la domiciliu”, menționează sursa citată.

“Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, la ieşirea din carantina instituţionalizată, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic de ieşire din carantină, care se poate transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Persoanele izolate la domiciliu care au nevoie de concediu medical vor completa o declaraţie pe proprie răspundere, conform modelului ataşat în Ordinul MS nr. 414/2020“, au transmis reprezentanții CNAS.

Documentele vor putea fi transmise în format electronic către medicul de familie. Același lucru va putea fi făcut și de angajatori, care vor trimite adeverința privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii pe e-mail.

Următoarele documente vor trebui să respecte următoarele reguli, în perioada stării de urgență:

  • Certificatele de concediu medical acordate pentru risc maternal se eliberează şi se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii.
  • Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă de către alţi medici decât cei de familie se depun direct la plătitorii de indemnizaţii de asigurări, fără viza medicului de familie.
  • Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, de către medicii curanţi către persoanele asigurate şi de către persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri).
  • Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora.

Mămicile au reguli speciale

Viitoarele mămici vor trebui să fie atente la mai multe aspecte, atunci când vine vorba de obținerea unui certificat de concediu medical.

Conform legii, certificatul de concediu medical se poate acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020.

Următoarele situații sunt prevăzute în acest caz special:

  • în caz de sarcină şi lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate).
  • pentru perioada de internare în spital.
  • pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg.
  • situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile.
  • în caz de carantină.
  • pentru risc maternal.
  • pentru îngrijirea copilului bolnav.
  • pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal.
  • pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA/neoplazii/tuberculoză.
  • pentru alte situaţii decât cele menţionate mai sus, ce necesită prelungirea concediului medical de către medicii de specialitate, alţii decât cei de familie.

Consultațiile medicale la distanță acordate în perioada stării de urgență au fost reglementate astfel: CNAS a precizat că, pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 30/2020 a fost modificată OUG 158/2005.

Așadar, persoanele asigurate vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie, inclusiv cele care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de 6 luni. De asemenea,  certificatele de concediu medical acordate care cuprind a 91-a zi şi cele care depăşesc 183 de zile se eliberează şi se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Extrem de important, reglemetările vor fi valabile pe perioada stării de urgență.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles