News

CNSAS: Traian Băsescu și alți 7 candidați de la alegerile locale au fost colaboratori ai securității. Cine se mai află pe listă

24.09.2020 | 16:21
CNSAS Traian Basescu si alti 7 candidati de la alegerile locale au fost colaboratori ai securitatii Cine se mai afla pe lista
ADVERTISEMENT

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a transmis joi că 8 candidaţi de la alegerile locale, printre care și Traian Băsescu, au decizii în instanță în care au fost declarați colaboratori ai securității.

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu este  înscris în lupta pentru Primăria Capitalei. Conform comincatului transmis de CNSAS, procesul în care este implicat liderul PMP a fost câştigat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe fond, iar dosarul se află în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ADVERTISEMENT

Alături de Traian Băsescu se mai află doi candidați care nu au decizii definitive. Alte 5 persoane care participă la alegerile locale pentru funcții de consilieri județeni au pierdut și contestațiile în instanță, după ce CNSAS a cerut pentru aceștia “stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii”.

Traian Băsescu a fost colaborator al securității. Cine completează lista CNSAS

În aceeaşi situaţie cu Traian Băsescu (proces pierdut în primă instanță) se află candidatul la Consiliul Judeţean Mureş, Ioan Mărginean. Candidatul pentru postul de consilier judeţean în Sălaj, Adrian Florin Brie, are un proces în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti. Alte 5 persoane au pierdut definitiv procesele.

ADVERTISEMENT

„Cu toate că s-au primit listele cu candidați de la Birourile Electorale Județene doar din 31 de județe, 22 de municipii reședințe de județ și din București, sectoarele 1, 4 și 5, instituția noastră a procesat cu prioritate datele privind candidații la funcțiile de președinte de consiliu județean, consilier județean și municipal, precum și pentru candidații la funcția de primar din orașele municipii reședințe de județ.

Din datele celor 6.678 candidați transmise către instituția noastră până la 24 septembrie 2020, rezultă că 3.491 persoane nu sunt verificabile, fiind născute după 1973”, se precizează în comunicatul CNSAS.

ADVERTISEMENT

CNSAS a demarat investigaţiile conform procedurii legale, iar rezultatele acestora vor fi aduse la cunoştinţa cetățenilor prin postarea lor pe site-ul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (www.cnsas.ro).

Lista celor 8 candidați:

  • Traian Băsescu – candidat pentru funcția de primar al Municipiul Bucureşti. Proces câştigat de CNSAS pe fond. În curs de soluţionare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Ludovic Boroș – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Sălaj. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
  • Mărginean Ioan – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Mureş. Proces câştigat de CNSAS pe fond. În curs de soluţionare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Pleşu Constantin Corneliu – candidat pentru funcția de președinte al consiliului judeţean Vaslui. Proces câştigat definitiv de CNSAS. Publicat în Monitorul Oficial nr. 8/2007.
  • Stoian Marcel – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Harghita. Proces câştigat definitiv de CNSAS. Publicat în Monitorul Oficial nr. 708/24.05.2017.
  • Tudor Dumitru – candidat pentru funcția de consilier local la primăria Apostolache, judeţul Prahova. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
  • Brie Adrian Florin – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Sălaj. Proces în curs de soluţionare la Curtea de Apel București.
  • Igreţ Ioan – candidat pentru funcția de consilier judeţean la Arad. Proces câştigat definitiv de CNSAS.
ADVERTISEMENT