“Cocoşii galici” nu au cântat la Rouen! Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune! Show total făcut de galeria lui Emil Boc

CORESPONDENŢĂ DE LA ROUEN
Razvan Nicolae    Vlad Roşca   
in Franta-Romania
20/04/2019, 21:03
“Cocoşii galici” nu au cântat la Rouen! Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune! Show total făcut de galeria lui Emil Boc GALERIE FOTO CORESPONDENŢĂ DE LA ROUEN
Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune

Fanii francezi au fost puşi la respect de români în prima zi din semifinala Fed Cup. Cu toate că anunţau o atmosferă incendiară, suporterii echipei Franţei s-au stins, treptat, în timpul meciului Simona Halep – Kristina Mladenovic. În tot acest timp, românii, chiar dacă au stat răsfiraţi, au făcut show în tribunele din Kindarena.

Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune. “Ardealul şi Argeşul sunt cu voi”

Fanii francezi nu au fost o ameninţare pentru Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu în timpul semifinalei de Fed Cup. Cei 1.500 de români din tribune au reuşit să fie peste gazde, iar în multe momente părea că meciul se juca în România. Emil Boc, liderul de galerie de la Ostrava, şi-a reluat rolul şi la Rouen şi a făcut spectacol cu toba. Rică Răducanu a venit, la rândul lui, şi a cântat pe durata celor două meciuri de parcă juca Rapidul în Giuleşti.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

La începutul zilei, francezii au venit grupaţi şi şi-au făcut încălzirea lângă centrul de presă din Kindarena. La prima vedere părea că echipa României de Fed Cup va avea o misiune dificilă la Rouen, însă totul s-a dovedit a fi doar o furtună într-un pahar cu apă. În timpul meciului Simona Halep – Kristina Mladenovic, românii au făcut legea, francezii având doar scurte momente în care s-au auzit total. Veniţi din întreaga ţară, dovadă şi unul dintre banerele afişate – “Ardealul şi Argeşul sunt cu voi”, fanii echipei României de Fed Cup au fost de neoprit.

Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune. Emil Boc a fost din nou lider de galerie
Fanii francezi, puşi la respect de români în tribune. Emil Boc a fost din nou lider de galerie

Julien Benneteau se aştepta la presiunea românilor

Înainte de meciul Franţa – România, Julien Benneteau, căpitanul nejucător al adversarilor noştri, a susţinut că a ales Rouen pentru că s-a simţit bine atunci când a jucat în acest oraş cu echipa de Cupa Davis. Fostul tenismen se aştepta că fanii “cocoşilor galici” vor pune presiune pe Simona Halep şi pe Mihaela Buzărnescu, însă lucrurile nu au stat aşa, lucru confirmat şi la conferinţa de presă de la finalul celor două meciuri.

“Mă aşteptam să fie o atmosferă de acest gen. Le-am pregătit pe fete pentru un număr foarte mare de români. Mâine va fi o presiune şi mai mare”, a declarat Julien Benneteau. “Atmosfera a fost una foarte plăcută cu mulţi fani, români şi francezi. Am jucat finala cu Cehia în 2016 şi a fost şi atunci mulţi suporteri din Cehia în tribune”, a completat Kristina Mladenovic.

Francezii au stat bine doar la capitolul coregrafie

Înainte de meciul Simona Halep – Kristina Mladenovic, fanii francezi au făcut show în tribune cu ajutorul unor banere speciale, pe care erau pictate chipurile celor cinci jucătoare convocate de Julien Benneteau pentru meciul cu România. În acelaşi timp, un alt grup a scos două desene, în care erau întruchipaţi Dracula şi Cocoşul galic, cu un mesaj pentru fanii români: “Bine aţi venit în Franţa”. După prima zi, Franţa şi România sunt la egalitate, scor 1-1, însă la capitolul public situaţia stă net în favoarea noastră.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles