News

Cod galben de furtuni în 17 județe. Ce zone sunt vizate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o avertizare de cod galben de furtuni. Sunt vizate 17 județe, cele mai multe din vestul țării.
09.06.2022 | 10:46
Cod galben de furtuni in 17 judete Ce zone sunt vizate
Furtuna va fi însoțită și de grindină, vijelii și descărcări electrice. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cod galben de furtuni în 17 județe din țară, transmite ANM. Avertizarea va intra în vigoare joi, 9 iunie, la ora 12:00 și se va menține până seara, la ora 21:00.

Cod galben de furtuni în 17 județe din țară. Nu vor lipsi grindina, vijeliile și descărcările electrice

Codul galben va fi caracterizat de descărcări electrice, grindină și vijelii. Se va manifesta în: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți și Caraș Severin.

ADVERTISEMENT

”În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Banat și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântuluiși izolat grindină și vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp (…) Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării”, a informat ANM.

ADVERTISEMENT

Cum va fi vremea în București

Meteorologii au actualizat datele vremii și pentru Capitală. Joi, în București, timpul va fi frumos, cu cer variabil, în timpul zilei.

Temperatura maximă va fi de 27 grade Celsius. Spre seară lucrurile s-ar putea înrăutăți, deoarece este posibil să apară averse și descărcări electrice.

ADVERTISEMENT

”Vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil și, mai ales spre seară, vor fi posibile averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla în general moderat.  Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade”, a mai informat ANM.

ADVERTISEMENT

Cum va fi vremea pe tot parcursul lunii iunie

Directorul ANM, Elena Mateescu, spune că vara lui 2022 va fi una ”a extremelor”. Zilele calde vor exista în aceeași zi cu instabilitatea atmosferică.

”Să ne amintim că vara lui 2021 a adus primul cod roşu de caniculă în partea de vest a ţării, iar pe 24 iunie, am avut 39 de grade la Timişoara – un record pentru ultima decadă a acestei luni”, a declarat  Elena Mateescu, la Antena 3.

ADVERTISEMENT
Tags: