News

Cod galben de furtuni în mare parte din țară. Vremea rea va face ravagii în aceste județe

06.06.2019 | 10:34
Cod galben de furtuni in mare parte din tara Vremea rea va face ravagii in aceste judete

Meteorologii au emis un nou cod galben de furtuni valabil pentru mare parte din țară și face parte dintr-o serie de avertizări pe care nu le-au mai contorizat nici specialiștii. Aproape la fiecare 6 ore apare câte o nouă atenționare meteo în România, iar cele mai multe dintre acestea vorbesc despre efectele instabilității atmosferice.

Cod galben de furtuni valabil până la ora 22 pentru centrul, vestul și o parte din estul țării

Avertizarea meteorologică emisă astăzi la ora 10 dimineața este valabilă 12 ore, până la ora 22. Se vor semnala cantități de apă însemnate, de până la 25-30 de litri pe metru pătrat, însoțite de căderi de grindină. Va fi afectată jumătate din țară, iar ploile se vor restrânge în partea de sud a țării.

Codul galben este valabil pentru județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Brașov, Covasna, Bacău, Harghita, Neamț, Suceava, Iași și Botoșani. Local, se pot acumula chiar și 40-45 de litri pe metru pătrat.

Vremea a făcut și va mai face ravagii

Vremea a făcut ravagii în ultimele zile în țara noastră. Mai multe localități au fost inundate, iar cele mai afectate județe au fost Teleorman, Alba, Prahova, Buzău, Bacău și cele de la Dunăre. Au fost căderi masive de grindină în ultimele ore în România, iar meteorologii spun că fenomenele extreme nu vor pleca.

Un climatolog român are și o explicație pentru fenomenele meteorologice din ultima vreme, iar aceasta este: încălzirea globală. Tornadele se pot forma în orice regiune a Europei, deci în orice regiune a RomânieiE adevărat că, dacă ne referim la Româniaobservațiile de până acum sugerează o frecvență mai mare de producere a tornadelor în regiunile de sud-est.

Vecinătatea Mării Negre (sursă suplimentară pentru umiditatea atmosferică) și orientarea arcului carpatic (ce direcționează transporturile de aer arctic spre Bărăgan și Doborgea) sunt factori care contribuie la generarea condițiilor de instabilitate puternică a atmosferei”, a declarat Roxana Bojariu pentru edupedu.ro.