News

Cod galben de ninsori abundente și ploi. Județele afectate de avertizarea ANM

11.12.2020 | 13:19
Cod galben de ninsori abundente si ploi Judetele afectate de avertizarea ANM
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou cod galben de vreme rea pentru următoarele ore. Va ninge abundent în zonele înalte, iar în Oltenia, Moldova și Muntenia vor cădea doar ploi, însă importante cantitativ.

Iubitorii de zăpadă prezenți în zonele înalte au motive de bucurie. În aceste zone, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent.

ADVERTISEMENT

În paralele, o avertizare de cod galben a fost emisă pentru județele Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Covasna, zonele mai joase de relief, unde va ploua abundent.

Cod galben de ninsori abundente și ploi de la ANM

Potrivit ANM, în nordul Munteniei și în sud-vestul Moldovei, în special în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile. Acestea vor fi în general importante cantitativ și se vor acumula peste 20-30 l/mp și izolat 40 l/mp.

ADVERTISEMENT

În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70-80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va ploua în majoritatea zonelor țării, iar în cele sudice și estice se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe alocuri 15-20 l/mp.

ADVERTISEMENT

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Informare meteo, valabilă până vineri la ora 18:00

Până vineri seara la ora 18:00, în vigoare este și o informare meteo de ploi moderate și intensificări ale vântului.

ADVERTISEMENT

Meteorologii anunță că, temporar, vor fi precipitații în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi și în centrul țării și mixte la munte. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova și în zona montană vor mai fi depuneri de polei.

Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70…80 km/h.

ADVERTISEMENT