ANM a emis o avertizare cod galben de vremea rea valabilă în intervalul 17 mai, ora 14:00-miercuri, 18 mai, ora 06:00. Vor fi semnalate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia. La vel va fi local în Transilvania și Muntenia.
De asemenea, meteorologii au transmis că vor fi înregistrare averse ce vor avea şi caracter torențial. În același timp, în zonele menționate vor fi descărcări electrice frecvente, dar și numeroase intensificări ale vântului. Vor fi prezente vijeliile şi grindină.
Din cauza frontului de aer rece care va traversa România, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Conform ANM, când este emis cod galben de vreme rea, fenomenele specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi.
Meteorologii au emis și o avertizare cod galben de vânt, valabilă pe data de 18 mai, între orele 06:00 și 21:00. Astfel, miercuri, 18 mai, vântul va avea intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55…70 km/h.
În Carpații Meridionali și Orientali, rafalele vor depăși local 60…70 km/h. În zona înaltă, ele vor depăși 90…100 km/h. Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului. În general, vor fi înregistrate viteze de 45…55 km/h. Meteorologii au mai prezis că în noaptea de miercuri spre joi, temperaturile minime vor fi negative în depresiuni și se va produce brumă.
Altfel, amintim că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o avertizare nowcasting Cod galben de averse. Mesajul ANM era valabil în mai multe zone din trei judeţe situate în Muntenia.
Astfel, luni, până la ora 9:40, în judeţele Ialomiţa (Urziceni, Fierbinţi-Târg, Coşereni, Manasia, Bărcăneşti, Dridu, Ion Roată, Axintele, Moviliţa, Alexeni, Sineşti, Roşiori, Moldoveni, Drăgoeşti şi Borăneşti), Călăraşi (Budeşti, Fundulea, Fundeni, Vasilaţi, Plătăreşti, Ileana, Sohatu, Săruleşti, Gălbinaşi, Nana, Tămădău Mare, Belciugatele, Gurbăneşti şi Nicolae Bălcescu) şi Ilfov, îndeosebi în: Pantelimon, Brăneşti, Cernica, Gruiu, Afumaţi, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ştefăneştii de Jos, Tunari, Nuci, Grădiştea, Petrăchioaia şi Dascălu, au fost averse cu peste 20- 25 litri/mp.
În aceste zone s-a semnalat izolat și grindină de mici dimensiuni, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.