Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat, luni, avertizarea ce vizează posibile inundații în mai multe regiuni ale țării. Alertele sunt în vigoare până marți, 5 august.
Hidrologii anunță că luni, 4 august, între orele 14.00 și 24.00, se instituie codul portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ. De asemenea, același cod este valabil și în judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi până marți, 5 august, la ora 12.00.
În același timp, este în vigoare și un cod galben, începând de luni, de la ora 12.00, până marți la ora 18.00. Acesta este valabil pe anumite sectoare de râuri din județele Hunedoara, Arad, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Gorj şi Mehedinţi.
Același cod este valabil tot de luni, de la ora 12.00, până marți la ora 19.00 și în județele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Harghita, Mureş, Braşov, Vâlcea, Argeş, Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna şi Vrancea.
„Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.
Având în vedere potenţialul ridicat de producere a viiturilor rapide şi inundaţiilor locale, se recomandă populaţiei din judeţele vizate să evite deplasările în apropierea râurilor şi să respecte întocmai indicaţiile autorităţilor locale.
Persoanele care locuiesc în zone cu risc crescut de inundaţii sunt sfătuite să-şi asigure bunurile şi să fie pregătite pentru evacuare temporară dacă situaţia o va impune”, au mai transmis hidrologii.
Furtunile devastatoare din zilele precedente au făcut prăpăd în mai multe zone ale țării. În Sighetu Marmației, mai multe străzi și gospodării au fost inundate, după ce canalizările au fost depășite de cantitatea uriașă de apă.
De asemenea, vântul puternic a smuls mai mulți copaci care au fost doborâți de case sau mașini. Pompierii, voluntarii și echipele locale au intervenit pentru evacuarea apelor și degajarea zonelor afectate.
Mai mult, au fost inundații masive și în Neamț și Suceava, în urma cărora trei persoane au murit. În județul Neamț, au fost afectate 270 de gospodării din trei localități (Farcașa, Borca, Poiana Teiului). 890 de persoane au fost evacuate/s-au autoevacuat preventiv. În Suceava, a fost afectat orașul Broșteni, cu localitățile și satele aparținătoare (Neagra și Dârmoxa), dar și alte 2 localități, Ostra și Stulpicani, unde au fost inundate peste 200 de gospodării.