News

Cod Portocaliu în toată România! Alertă de averse cu până la 45 l/mp

19.06.2019 | 16:40
Cod Portocaliu in toata Romania Alerta de averse cu pana la 45 lmp

Furtunile dau din nou bătăi de cap românilor. Toată țara s-a aflat miercuri sub cod portocaliu de averse torențiale. Niciun județ nu a fost păsuit de furia vremii, iar în unele părți ale țării au fost chiar și avertizări de grindină. Codul portocaliu a fost prezent și astăzi în toate colțurile țării, iar site-ul ANM a fost cel care a dat avertizările în format nowcasting.

Cod Portocaliu de vreme rea în toată România

Astfel, potrivit ANM, toate zonele țării au fost afectate de un cod portocaliu de vreme rea. De exemplu, în sud-vestul țării, în județele Caraș-Severin și Hunedoara vorbim de averse torențiale care pot ajuge chiar și la 45 de litri pe metri pătrați, grindină de dimensiuni medii și mici și frecvente descărcări electrice. Și în județul Galați au avut loc averse de până la 40 l/mp care au căzut inclusiv în municipiul Galați.

Și în nordul Moldovei, în județul Suceava, au avut loc averse și vijelii care au lovit inclusiv Mănăstirea Humorului. Totodată, furtuni au mai fost și în județul Tulcea, în zona munților Măcin, dar și în vestul României. În județele Arad și Bihor au avut loc chiar și vijelii și grindină de dimensiuni mici și medii, în timp ce furtuni au loc și în județul Maramureș, în jurul localității Sighetu Marmației.

Cod portocaliu de vreme rea în toate zonele României *foto: alba24.ro
Cod portocaliu de vreme rea în toate zonele României *foto: alba24.ro

Codul galben este prezent în toată țara!

Pe lângă avertizările locale de tip nowcasting care au ajuns și la Cod Portocaliu, ANM a anunțat o avertizare de Cod Galben de furtună până mâine, 20 iulie, la ora 23:00. Se vor semnala averse care vor avea caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, precum și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp. Zonele vizate de coldul galben de furtună sunt: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, Oltenia și Dobrogea.

În ceea ce privește avertizările nowcasting, acestea se emit pentru fenomene meteo imediate. La momentul transmiterii acestei știri, sunt sub cod portocaliu de furtuni zone din județele Satu Mare, Tulcea, Caraș-Severin sau Bihor. Aici sunt așteptate averse torențiale care vor cumula 35-45 l/mp, grindină de dimensiuni mici și posibil medii, intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice

Tags: