Începutul săptămânii vine cu noi avertizări de vreme caniculară în România. Meteorologii au emis în această dimineață noi alerte valabile în mai multe zone din țară.
Potrivit reprezentanților ANM, în cursul zilei de luni, două județe vestice sunt sub cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat. Locuitorii județelor Timiș și Arad vor fi cei mai afectați de valul de căldură.
„În județele Timiș și Arad valul de căldură va persista pentru a șaptea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele, de 19…25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală”, a transmis ANM.
De asemenea, ANM a emis și un cod portocaliu de caniculă în sudul Banatului, nordul și centrul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sudul și centrul Munteniei și nord-estul Moldovei.
„Valul de căldură va persista pentru a șaptea zi consecutiv în sudul Banatului, nordul și centrul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sudul și centrul Munteniei, nord-estul Moldovei.
Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade și minimele de 18…23 de grade (local vor caracteriza o noapte tropicală)”, au adăugat meteorologii.
Specialiștii anunță și un cod galben, valabil tot pentru ziua de luni, de disconfort termic ridicat. Acest cod predomină în România și este afectată cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi între 33 și 36 de grade Celsius.
Mai norocoși vor fi cei aflați pe litoralul românesc. Meteorologii nu au anunțat fenomene meteo extreme, aerul fiind unul respirabil, iar temperaturile vor fi suportabile.
Pentru Capitală ANM a emis anunță un val de căldură persistent. Pentru intervalul 19.08.2024 – 21.08.2024 cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul a 37 de grade, iar minimele vor fi de 18-20 de grade.