Fotbal international

Cod roşu înainte de Serbia – Elveţia! Singurul meci direct, la un Mondial, s-a încheiat cu o controversă uriaşă şi amenzi. Video

Se anunţă cod roşu înainte de Serbia - Elveţia, meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală de la Campionatul Mondial 2022.
02.12.2022 | 11:55
Cod rosu inainte de Serbia  Elvetia Singurul meci direct la un Mondial sa incheiat cu o controversa uriasa si amenzi Video
Granit Xhaka şi Xherdan Shaqiri au fost amendaţi pentru gesturile de acum patru ani
ADVERTISEMENT

Vineri, de la ora 21:00, Serbia şi Elveţia se vor duela pentru ultimul loc în optimile de finală de la Campionatul Mondial 2022. Cele două selecţionate se reîntâlnesc la patru ani de la precedentul meci direct, de la turneul final din 2018, care s-a încheiat cu o controversă şi amenzi.

Scandal la ultimul meci dintre Serbia şi Elveţia. Granit Xhaka şi Xherdan Shaqiri au fost amendaţi

La Campionatul Mondial 2018, Serbia şi Elveţia s-au întâlnit tot în faţa grupelor, iar selecţionata din Ţara Cantoanelor s-a impus, scor 2-1, după ce Xherdan Shaqiri a marcat golul victoriei în minutul 90. Anterior, primul gol al elveţienilor fusese înscris de Granit Xhaka, care a dat tonul întoarcerii situaţiei de pe tabelă.

ADVERTISEMENT

După primul gol, Granit Xhaka s-a bucurat împreunându-şi palmele, iar simbolul semâna izbitor cu un vultur. La fel, Xherdan Shaqiri l-a imitat după reuşita din minutul 90, iar explicaţia a venit imediat. Cu rădăcini albaneze, ambii jucători i-au provocat pe sârbi afişând vulturul, simbolul de pe steagul Albaniei.

FIFA a deschis imediat o anchetă, iar după patru zile a venit decizia forului internaţional. Chiar dacă ziarele din Serbia au cerut ca Xherdan Shaqiri şi Granit Xhaka să fie suspendaţi, cei doi jucători s-au ales cu câte două amenzi, în valoare de 10.000 de franci elveţieni.

ADVERTISEMENT

Ce şanse sunt ca Granit Xhaka şi Xherdan Shaqiri să folosească din nou “vulturul”

Piese esenţiale în primul “11” al lui Murat Yakin, Granit Xhaka şi Xherdan Shaqiri vor fi din primul minut pe teren în Serbia – Elveţia. Acum, meciul are ca miză calificarea în optimile de finală, iar elveţienii au la îndemână victoria şi remiza, în cel din urmă scenariu având nevoie şi de ajutorul Braziliei. Sârbii pot obţine calificarea doar cu o victorie, dar stau cu ochii şi pe celălalt meci al grupei.

La finalul meciului din urmă cu patru ani, Granit Xhaka susţinea că nu va mai folosi niciodată gestul “vulturului” pentru a sărbători un gol. “Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat şi aş fi un prost dacă aş spune că aş face din nou acelaşi gest. Nu se va mai întâmpla niciodată”.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, Xherdan Shaqiri şi-a cerut scuze pentru gest, dar declaraţiile lui nu au fost la fel de categorice. “Totul a fost doar din entuziasm. Oamenii pot interpreta în diverse moduri felul cum eu m-am bucurat. Dacă gestul meu a rănit pe cineva care s-a uitat la meci, atunci îmi pare rău”.

Cum s-a intensificat conflictul între sârbi şi albanezi

Relaţiile dintre Albania şi Serbia nu au fost deloc prietenoase de-a lungul timpului şi s-au deteriorat puternic în urma Războiului din Kosovo. Albanezii au susţinut regiunea, în timpul conflagraţiei, motiv pentru care Iugoslavia a întrerupt relaţii diplomatice cu Albania.

ADVERTISEMENT

Tensiunile s-au amplificat în 2008, după ce Kosovo şi-a câştigat independenţa faţă de Serbia. Problemele au apărut şi în fotbal, iar cel mai elocvent episod s-a petrecut în preliminariile EURO 2016.

Pe 14 octombrie 2014, Serbia şi Elveţia s-au întâlnit la Belgrad, pe stadionul lui Partizan, În timpul partidei, o dronă a apărut deasupra terenului cu un steag care combina un drapel kosovar cu unul albanez. Jucătorii celor două selecţionate s-au luat la bătaie, după ce Stefan Mitrović a doborât drona. Până la urmă, meciul a fost abandonat şi Albania a primit victoria la masa verde, după ce, iniţial, UEFA dăduse un verdict invers.

ADVERTISEMENT
„Domnule Ion Țiriac, ați primit pensia recalculată?” » Răspunsul miliardarului e fabulos: „Mi-e...
„Domnule Ion Țiriac, ați primit pensia recalculată?” » Răspunsul miliardarului e fabulos: „Mi-e rușine să spun! Scuzați-mă...”
Orașul european unde oamenilor le este frică să iasă din casă din cauza...
Orașul european unde oamenilor le este frică să iasă din casă din cauza găștilor sângeroase. O adevărată capitală a infracțiunilor
Cum a ajuns Elena Lasconi să-i rupă sufletul lui Dumitru Dragomir. Fostul șef...
Cum a ajuns Elena Lasconi să-i rupă sufletul lui Dumitru Dragomir. Fostul șef al LPF a susținut-o pe șefa USR în „războiul” cu propria-i fiică
Trabant
Trabant "tunat" cu 10.000 de euro, din '88, la paradă prin Buftea. "Acesta roz a fost prima iubire"
Românul care a fost declarat mort, dar a supravieţuit! A suferit 10 stopuri...
Românul care a fost declarat mort, dar a supravieţuit! A suferit 10 stopuri cardiace, dar şi-a revenit miraculos!
Doamne, ce-a putut să spună Bebeto despre tatăl lui, Laurențiu Reghecampf: ”RUȘINE..”
Doamne, ce-a putut să spună Bebeto despre tatăl lui, Laurențiu Reghecampf: ”RUȘINE..”
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
Drum lin, campioana noastra! Astăzi, ne luăm rămas bun de la una dintre...
Drum lin, campioana noastra! Astăzi, ne luăm rămas bun de la una dintre cele mai emblematice figuri ale gimnasticii românești
Cum să cureți mobila din bucătărie. Ai nevoie doar de câteva ingrediente
Cum să cureți mobila din bucătărie. Ai nevoie doar de câteva ingrediente
Cum arată casa de vacanță a Mihaelei Bilic. Este în inima pădurii și...
Cum arată casa de vacanță a Mihaelei Bilic. Este în inima pădurii și pare ruptă din basme. Nu are electricitate și nici apă curentă sau gaze
Atac rusesc la granița cu România. Video înfricoșător: „Mi s-a zguduit toată casa!”
Atac rusesc la granița cu România. Video înfricoșător: „Mi s-a zguduit toată casa!”
Băncile care oferă cele mai bune depozite bancare în septembrie 2024. Unde câștigi...
Băncile care oferă cele mai bune depozite bancare în septembrie 2024. Unde câștigi cei mai mulți bani la depozitele în lei sau euro