Cod rutier 2025. Numărul bicicliștilor și a persoanelor care folosesc trotinete electrice a început să crească de la un an la altul. În acest context, autoritățile au actualizat regulile din Codul Rutier, mai ales că anual au loc foarte multe accidente grave. Astfel, dacă ești șofer, ești obligat prin lege să păstrezi o distanță minimă față de orice vehicul lent pe două roți atunci când îl depășești.
Chiar dacă persoana aflată pe trotinetă sau pe bicicletă se deplasează încet, legea stabilește reguli stricte privind distanța laterală. Nerespectarea acestora duce la amenzi usturătoare, dar și la suspendarea permisului pentru 30 de zile.
Din păcate, mulți șoferi nu știu că distanța legală e de cel puțin 1,5 metri. Dacă nu o respecți, riști amendă și rămâi fără permis, chiar dacă ai circulat corect în rest. Situația se aplică atât în cazul bicicliștilor, cât și celor care folosesc trotinete electrice.
Conform Codului Rutier 2025, când depășești o bicicletă sau o trotinetă, ești obligat să te încadrezi corect pe drum și să păstrezi distanță laterală minimă. Mai exact, trebuie să încalci linia care desparte benzile sau sensurile de mers, cu cel puțin jumătate de mașină, dacă circuli cu peste 50 km/h. Dacă viteza este mai mică, atunci e suficient să treci cu roțile peste marcaj.
Pe scurt:
Totuși, trebuie să ții cont de câteva reguli stricte. De exemplu, dacă drumul are linie continuă, legea te obligă să aștepți. Chiar dacă bicicleta sau trotineta merge încet, nu ai voie să depășești. Asta pentru că nu poți păstra cei 1,5 metri fără să încalci linia continuă, iar acolo depășirea e interzisă.
De asemenea, legea mai prevede clar că nu ai voie să faci depășiri pe poduri, pasaje denivelate, în tuneluri sau sub poduri. Excepție este situația în care drumul este suficient de lat, peste 7 metri, și ai vizibilitate de cel puțin 20 de metri. Chiar și așa, trebuie să te asiguri că nu pui în pericol biciclistul sau pe ceilalți participanți la trafic.
Conducătorii auto care nu respectă aceste reguli de circulație riscă sancțiuni dure. Conform OUG 195/2002, Art. 100 (3), depășirea neregulamentară a unei biciclete sau trotinete se sancționează cu 4 sau 5 puncte de penalizare, adică: 810 lei (4 puncte) sau 1.012,5 lei (5 puncte), plus suspendarea permisului pentru 30 de zile. Fără nicio posibilitate de reducere a perioadei, indiferent dacă ai condus exemplar până atunci.