Codin Maticiuc a făcut câteva dezvăluiri în premieră despre cum a produs filmul Miami Bici, una din cele mai de succes producții cinematografice ale ultimilor ani, cu încasări record, poate primul film adresat unui public 100% comercial.
Regizorul și actorul a povestit în emisiunea lui Selly de la Prima TV care au fost elementele de care a ținut morțiș înainte să înceapă filmările peliculei.
Maticiuc a spus că din start și-a dorit ca în film să fie cel puțin două manele, iar pentru ca succesul să fie garantat și cât mai aproape de realitatea pe care a vrut să o povestească în comedie, a presărat și puțină… cocaină.
„Eu când am scris Miami Bici, am scris pe foaie, înainte să am scenariul, că trebuie să am două manele. Mi-am dat seama că asta este cultura urbană și am scris anumite chestii.
Am scris că trebuie să se întâmple la Miami, trebuie să aibă cocaină, că m-am săturat de filmele românești în care pentru o pungă de iarbă se activa toată Poliția Română și am zis că în zilele de azi trebuie să aibă cocaină, Maimi, manele”, a dezvăluit Codin Maticiuc la Selly Show.
Anul trecut, producția realizată după scenariul scris de Codin Maticiuc a doborât recorduri la încasări, după cum spuneam mai sus. Comedia regizată de Jesus del Cerro, în care joacă Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile protagoniștilor a avut încasări de mai bine de 11.600.000 de lei, potrivit celor de la Cinemagia. Filmul a fost lansat pe 21 februarie și a produs atunci una din cele mai mari surprize din industria cinematografică.
Miami Bici spune povestea a doi români, Ion și Ilie, care ajung în statul Florida pentru a trăi pe pielea lor visul american. Peripețiile prin care trec și scenele suprarealiste, pline de umor, au fost ovaționate și criticate în aceeași măsură de cinefili.